Ministrul Energiei cere transparență maximă la CEH

Ministrul Energiei, Toma Petcu, cere transparență la Complexul Energetic Hunedoara. acesta este deranjat de anumite decizii ale Consiliului de Administrație. Ministrul a aflat abia în urmă cu câteva săptămâni de majorarea salarială care a avut loc, astfel că a dispus ca venitul directorului general, dar și indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație, să fie diminuate.

“Am dispus, în urma negocierilor de la Mintia, pe unele decizii care s-au luat anterior cu neregularități, cu diferențe între salarii, între oameni care prestează aceeași muncă, aceeași clase, există mici diferențe și am cerut să fie o egalizare. Am stabilit o comisie din care va face parte domnul VIșan și domnul Purcaru, care este președintele Consiliului de Administrație, și vinerea viitoare au întâlnire să analizeze acest lucru. Deocamdată compania nu își permite niciun fel de majorare, în rest trebuie să ne concentrăm pe eforturile de salvare a companiei și să găsim cele mai bune soluții pentru revitalizarea activității în zona Văii Jiului”,  a declarat Toma Petcu, ministrul Energiei, la Petroșani.

Ministrul Energiei, Toma Petcu, vrea ca orice decizie a Consiliului de Administrație sau a conducerii executive a CEH să fie discutată la nivel ministerial, astfel încât să nu existe derapaje.

“Am cerut Consiliului de Administrație ca toate deciziile care se iau să fie discutate cu domnul Vișan și cu mine, pentru că noi ne punem în aplicare programele și strategia prin Consiliul de Administrație. Am cerut acest lucru pentru că aceste decizii, care de multe ori au plecat cam de jos în sus, adică directorul a cerut ceva, Consiliul de Administrație a aplicat. Vreau ca strategia să fie comună, discutată în minister, Consiliu de Administrație și director. Înainte de fiecare ședință, materialele de pe ordinea de zi se discută cu domnul Vișan și cu mine ca să evităm aceste indecizii și modificări. Toate aceste decizii se vor lua prin consultare cu mine. Una (din decizii-n.r.) a fost acum o săptămână și ceva când s-a stabilit noul director, m-a deranjat ce salariu i-a dat lui și am dispus Consiliului de Administrație să reanalizeze acest lucru la următoarea ședință”,  a mai subliniat sursa citată.

Legat de protestul de la Mintia, ministrul a declarat că “eu am fost informat la timp, dar nu am fost informat de cine trebuie. Ce trebuie am fost informat, dar nu de cine trebuie”.

Nu este pentru prima dată când ministrul Energiei este suprins de anumite decizii de la CEH. Schimbarea lui Mihael Melczer din funcția de director general s-a realizat fără știrea ministrului.

[slideshow_deploy id=’20328′]

 



« (Știre anterioară)