Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune vizitatorilor, începând cu data de 1 iunie, o altă piesă în cadrul acţiunii intitulate „Exponatul lunii”, piesă ce poate fi admirată în spaţiul situat la intrarea în Palatul Magna Curia.
Exponatul lunii iunie 2017 face parte din colecția de Etnografie și Artă Populară a secției din Orăștie a Muzeului Civilizației Dacice și Romane, fiind reprezentat de o piesă înregistrată sub numele de „jucărie de copil cu nucă” (un așa-numit „zdrăngănel”), provenită din localitatea Sântuhalm, judeţul Hunedoara.
Exponatul este realizat din materiale organice şi constă dintr-un beţişor de lemn având la un capăt un fragment de cocean de porumb, urmat de o nucă. Aceasta este perforată longitudinal şi prin ea trece o bucată de sfoară cu o terminaţie de lemn prevăzută cu agăţătoare.
Presupunem că utilitatea acestei piese era distragerea, prin zgomot şi mişcare, a atenţiei unui copil cu o vârstă de peste cinci luni. Provenienţa acesteia indică mediul rural şi, în pofida simplităţii, realizarea presupune o anumită îndemânare. Acest tip de jucărie se regăseşte până în ziua de azi în această formă simplă şi cu acelaşi scop realizată din materiale din materiale contemporane mai atractive.