Primăria Municipiului Orăștie face angajări
Primăria Municipiului Orăștie, Județul Hunedoara organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante de consilier, clasa I, grad profesional superior – Compartimentului Dezvoltare locală şi proiecte, 2 posturi.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă – în domeniul ştiinţelor economice (un post);
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă – în domeniul ştiinţelor inginereşti – specializarea în domeniul inginerie civilă (un post);
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, minimum 9 ani;
- cunoştinţe de operare pe calculator, nivel avansat.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 11 iulie 2017, ora 10:00: proba scrisă;
- 13 iulie 2017, ora 10:00: proba interviu.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Orăștie, Județul Hunedoara din Orăștie, Piața Aurel Vlaicu, nr. 3, telefon: 0254/241.513, interior 112, e-mail: [email protected].
[slideshow_deploy id=’24093′]