Toma Petcu: “Să sprijinim politic aceste companii, nu să le conducem politic”
Complexul Energetic Hunedoara a fost condus politic de la înființare șI până în prezent. Singurii directori generali care nu au avut nicio aparteneță politică au fost Emil Floruț, recrutat pe baza ordonanței corporatiste și revocat de un CA politic, șI Mihael Melczer. De precizat este faptul că Mihael Melczer a fost susținut de ALDE, însă nu a fost membru de partid. Ministrul Energiei, Toma Petcu, susține însă că aceste companii nu trebuie conduse politic.
“Rolul nostru este să sprijinim politic aceste companii, nu să le conducem politic. Dacă nu ne conjugăm eforturile și ne lăsăm în jocuri mărunte politice, de ambiții mai vechi sau mai noi, aceste lucruri sunt cele care au adus compania în stadiul acesta. Eu am cerut să lăsăm aceste ambiții și orgolii și să facem un efort comun. Să nu mai lăsăm angrenarea în activitatea generală a companiei a jocului politic. Domnul Vișan este numit politic, eu sunt numit politic și ne asumăm acest lucru, dar strategia și viziunea noastră trebuie să fie una profesională și suntem obligați să facem acest lucru”, a declarat Toma Petcu, ministrul Energiei, la Petroșani.
Un cumul de factori, printre care și cel politic, a condus Complexul Energetic Hunedoara pe marginea prăpastiei. Curtea de Conturi și ANAF trebuie să verifice activitatea financiară a CEH.
“În primul rând aceste sume care vor fi alocate, întrucât hotărârea de Guvern a fost dată cu aprobarea Comisiei Europene, vor fi monitorizate foarte atent de Ministerul Energiei. În afară de acest lucru Curtea de Conturi și ANAF au această posibilitate și sunt convins că vor veni în control să verifice dacă sumele primite prin această schemă de ajutor au fost cheltuite corect. Cei care au atribuțiune de verificare sunt cei de la Curtea de Conturi, în primul rând, și ANAF-ul pe anumite segmente. Atunci când o să sesizez sau mi se semnalează din zonă nereguli în cheltuirea acestor bani, voi scrie eu, personal, Curții de Conturi să vină să verifice și se iau deciziile care se impun. Dacă aceste daune vor fi plătite din spate atunci când va avea controlul Curții de Conturi, ei vor stabili persoanele vinovate pentru neplată la timp, neaccesarea unui tip de program și această răpundere înseamnă și materială și penală”, a mai spus ministrul Energiei, Toma Petcu.
La DNA există mai multe dosare în cercetare legate de activitatea Complexului Energetic Hunedoara, însă până acum nicio persoană nu a fost trimisă în judecată.
[slideshow_deploy id=’13835′]