Denunțarea CCM a scăzut cheltuielile cu puțin peste 3 procente
Pierderile Complexului Energetic Hunedoara au scăzut. Bilanțul la finalul anului 2016 arată că CEH a înregistrat pierderi de 858.352.166 lei, față de 1.661.611.978 lei.
“La 31 decembrie 2016, situațiile financiare prezintă o pierdere curentă în sumă de 858.352.166 lei, pierdere raportată în sumă de 2.590.274.517 lei, obligații curente ce depășesc activele curente cu suma de 1.095.092.290 lei, iar rata lichidității curente de 0,09. Previziunile referitoare la exercițiul 2017 prezintă de asemenea un rezultat anual negativ”, arată situațiile financiare ale CEH.
Intrarea în insolvență a CEH a dus și la reducerea cheltuielilor. Contractul colectiv de muncă a fost denunțat, înregistrându-se astfel o diminuare a cheltuielilor de natură salarială.
“Se constată că la capitolul cheltuieli cu personalul s-a înregistrat o economie de 11.193 mii lei, respective 3,37%. Reducerea se datorează faptului că în perioada insolvenței, începând cu data de 17.03.2016 până în data de 08.11.2016, administratorul judiciar a denunțat contractul colectiv de muncă aflat în vigoare până la 31.07.2016. Prin denunțarea CCM s-au efectuat economii în anul 2016 din: neacordarea adaosului de sărbători, neacordarea primei jubiliare, neacordarea adaosului de ziua salariatului, neacordarea până în luna septembrie a primei de pensionare, neacordarea până în luna noiembrie a ajutoarelor sociale pentru boli grave șI incurabile, neacordarea adaosului de ziua copilului, neacordarea tichetelor cadou, neacordarea tichetelor de masă, neacordarea până în luna noiembrie a ajutorului de încălzire. De asemenea reducerea cheltuielilor cu personalul se datorează șI faptului că personalul a fost în întreruperea temporară a activității prin suspendarea contractelor individuale de muncă fără încetarea raporturilor de muncă pe motive economice, pe o perioadă cuprinsă între 1 șI 10 zile pe lună, perioadă în care salariații au beneficiat de o indemnizație egală cu 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat”, arată raportul administratorilor.
De cealaltă parte, CEH are datorii de ordinal zecilor de milioane de lei către creditori, care cer intrarea în insolvență a societății.
[slideshow_deploy id=’27126′]