Deputatul hunedorean Natalia Intotero (PSD) a fost astăzi moderator al panelul „Coordonarea serviciilor pentru victime şi tragerea la răspundere a autorităţilor”, organizat în cadrul Conferinței Regionale din Europa Centrală și de Est privind violența domestică, ce are loc în Parlamentul României.
Aceasta a arătat că în țara noastră sunt necesare câteva armonizări legislative pentru că, din păcate, avem o infrastructură foarte limitată în ceea ce privește centrele de consiliere pentru femeile care sunt agresate fizic sau psihic.
”Modificarea și armonizarea legislației cu prevederile Convenției de la Istanbul sunt, așadar, primul pas pe care trebuie să îl facem. Ulterior, trebuie să urmărim implementarea legilor, întrucât degeaba avem legi perfecte dacă ele nu se aplică”, a declarat deputatul Natalia Intotero.
Potrivit studiului din 2014 al Agenţiei Europene pentru Drepturile Fundamentale privind violenţa asupra femeilor, 3 din 10 românce au fost agresate fizic, verbal sau psihic. De altfel, statisticile indică și faptul că 85% din victimele violenţei în familie sunt femei.
”În 2015, poate şi pe fondul unei conştientizări la nivelul populaţiei, a crescut atât numărul infracţiunilor sesizate, deci a plângerilor, cât şi numărul ordinelor de protecţie cerute comparativ cu anii anteriori. De la an la an aceste cereri cresc. Să sperăm că a crescut gradul de conștientizare, și nu gradul de violenţă. Foarte multe femei nu știu ce să facă în astfel de cazuri, sau le este teamă. Uneori, procedura emiterii ordinului de restricție durează prea mult în instanțe. Multe femei abuzate de soți au copii și nu au posibilitatea întreținerii acestora. Așadar, este necesară implicarea tuturor – de la autorități locale, la autorități centrale și ONG-uri de profil. Este foarte important, însă, ca fiecare dintre noi să ne implicăm cum putem în stoparea acestui fenomen”, a mai spus deputatul Natalia Intotero.
În opinia parlamentarului social-democrat hunedorean, campaniile de informare și de conștientizare asupra acestui fenoment sunt vitale. Ea crede că femeile trebuie să știe că nu sunt singure și că sunt soluții. ”Chiar în luna mai am depus o interpelare la Ministerul Afacerilor Interne legată de acest subiect. Violența nu este NICIODATA soluția, iar tăcerea nu trebuie încurajată. Femeile sunt jumătatea creativă a lumii, sunt puternice si asumate, iar noi toți suntem responsabili cu asigurarea unui mediu cât mai stabil pentru o lume mai bună”, precizează Natalia Intotero.