Reacțiile social-democraților

Social-democrații hunedoreni se repliază. Guvernul Grindeanu și-a pierdut susținerea politică. Comitetul Executiv al Partidului Social Democrat i-a retras sprijinul politic premierului Sorin Grideanu, însă acesta nu și-a dat demisia din funcția de premier.

 

“Sorin Grindeanu a spus că își dă demisia în momentul în care președintele numește un premier de la PSD, ceea ce este o anomalie pentru că nu poți să îl obligi pe președinte să numească un premier înainte de a pleca din funcție. Sper ca astăzi alianța PSD-ALDE să transmită o propunere de premier, președintelui Klaus Iohannis și să trecem la treabă că nu e timp de pierdut, țara trebuie guvernată. România trebuie să o ducă mult mai bine, nu să o ducă bine sau binișor. Nu sunt în totalitate mulțumit pentru că se puteau face lucruri mult mai multe și bune”,  a declarat Laurențiu Nistor, președintele PSD Hunedoara.

De cealaltă parte, Cristian Resmeriță, președintele executiv al PSD Hunedoara nu are ce să îi reproșeze Guvernului condus de Sorin Grideanu. Resmeriță susține că în cele șase luni de mandat, oamenii din Valea Jiului au simțit o îmbunătățire a calității vieții.

“Cel mai important lucru care s-a făcut pentru noi, Guvernul de tehnocrați a spus că închid mina Lupeni și Lonea în 2017, adică anul acesta, peste 3 luni,  Guvernul PSD a făcut în așa fel încât a prelungit perioada cu încă un an și 3 luni până în decembrie 2018. Eu sper că încă mai putem să o prelungim pentru că decizia 787 prin care se închid exploatările miniere îi dispare valabilitatea și putem, poate să ducem mai departe. Pentru Vale este un bilanț pozitiv, numai dacă ne gândim ce s-a făcut cu exploatările miniere, cu Lupeni și Lonea că  li s-a prelungit viața, dar ele nu se închid până în 2027. Că ne convine, că nu ne convine sunt niște pași înainte”,  a spus Cristian Resmeriță, președinte executiv al PSD Hunedoara.

 

Natalia Intotero, deputat PSD, este nemulțumită de activitatea a doi dintre miniștrii cabinetului Grindeanu.

“Am foarte mulți miniștri de a căror activitate nu sunt mulțumită, ministrul Culturii pentru că încă suntem la stadiul de blocare pentru ca celelalte cetăți dacice să treacă în administrarea Consiliului Județean și ministrul Transporturilor pentru că am făcut foarte multe interpelări pentru cetățenii, care nici în momentul de față nu au fost despăgubiți, pentru lucrările efectuate la tronsonul de autostradă care a fost dat în folosință din 2010. Consider că noi am câștigat alegerile pe un plan de guvernare foarte bine întemeiat și acesta trebuie dus la bun sfârșit”,  a declarat Natalia Intotero, deputat PSD Hunedoara.

 

[slideshow_deploy id=’19661′]