Autoritățile publice locale din municipiul Lupeni, în parteneriat cu Comexim R SRL Lupeni dar și cu comunitățile de momârlani din localitate vor organiza și în acest an ”Nedeia Sânzienelor”.
”An de an, sus pe munte la Straja unde natura se îmbină într-o armonie deplină cu istoria, munca și tradițiile seculare ale oamenilor din aceste locuri, într-un peisaj pitoresc, are loc una dintre cele mai frumoase nedei din Valea Jiului – Nedeia Sânzienelor”, spune Alin Popescu, coordonatoul Centrului Național de Informare și promovare Turistică din Straja.
Evenimentul, unul dintre cele mai îndrăgite de acest fel din Valea Jiului, este programat să aibă loc în data de 24 iunie 2017 în stațiunea turistică Straja Lupeni.
Potrivit unei tradiții cu rădăcini adânci în timp, Nedeia Sânzienelor este o sărbătoare legată de cultul recoltei, al vegetaţiei şi al fecundităţii. La Straja, punctul culminant al acestui eveniment este concursul tradițional de cai, la care călăreții poartă numai costume naționale momârlănești și se întrec în galop pe un traseu de aproximativ 1,5 km de la stația de sosire telegondolă până la Crucea Eroilor.
La fel se va întâmpla și în acest an, când zeci de tinei din comunitățile momârlănești ale Văii Jiuui sunt așteptați la concursul de călărie, devenit și un inedit reper turistic al stațunii Straja.
Pentru ediția din acest an a ”Nedeii Sânzienelor”, autoritățile locale din municipiului Lupeni, care susțin financiar organizarea festivalului, au pregătit și un spectacol de muzică populară, cu cântec, joc și voie bună, atmosfera de nedeie fiind întreținută de rapsozi populari talentați, aât din municipiul Lupeni și din Valea Jiului, cât și cu invitați de seamă ai scenei populare românești. În spiritul tradiției gospodarilor momârlani, la nedeie vor fi servite și produse tradiționale ale locurilor. ”Aceasta este una dintre cele mai vechi datini păstrate în mod autentic în această zonă a țării.Nedeile sunt tradiționalele petreceri de munte ale momârlanilor care se țineau odinioară pe platourile montane, prilej de bucurie și voie bună la care momârlanii din toată Valea Jiului se întâlneau îmbrăcați în straie de sărbătoare și petreceau laolaltă prin hore, jocuri populare și mâncăruri alese, în preajma diferitelor sărbători. La aceste petreceri participau și frații lor de peste munte, din Oltenia dar și din alte zone învecinate”, mai spune Alin Popescu, reprezentantul CNIPT Lupeni.
Doritorii vot putea ajunge, pe 24 Iunie la Nedeiea Sânzienelor de la Straja, atât pe drum cu autoturismul, cât și cu telegondola!
[slideshow_deploy id=’20328′]