Un bărbat rănit într-o cursă de alergare în Retezat, salvat de salvamontiști și jandarmii montani
La data de 17 iunie a.c., în jurul orei 14.00, jandarmii montani, care asigurau măsurile de ordine publică la o competiție sportivă desfășurată pe traseele montane din sudul masivului Retezat, au fost fost solicitați de către membrii formațiunii Salvamont Uricani să transporte un bărbat care s-a accidentat la picior și nu se mai putea deplasa.
„Bărbatul era concurent la această competiție și s-a accidentat în apropiere de Vf. Piule. Bărbatului i-a fost acordat primul ajutor de către salvamontiști, însă se impunea transportul acestuia cu targa până într-o zonă în care putea ajunge ambulanța SMURD.
Doi jandarmi montani și cinci salvamontiști au transportat bărbatul din locul unde se accidentase până la cabana Buta, pe un traseu ce a durat peste o oră. De la cabana Buta bărbatul a fost preluat de un echipaj SMURD cu o ambulanță cu tracțiune 4×4 și condus la spital” au declarat reprezentantii IJJ Hunedoara.
La sfârșitul acestei săptămâni peste 200 de jandarmi hunedoreni s-au aflat în misiuni de menținere și asigurare a ordinii publice.
[slideshow_deploy id=’27126′]