Profesorii care lucrează cu copiii săraci din Vulcan, pregătiți de ”OvidiuRo”
Mai multe sesiuni de formare în sprijinul profesorilor și al copiilor din comunități defavorizate din România au loc în perioada următoare, iar în județul Hunedoara a fost aleasă comunitatea din Vulcan.
Astfel, pe 27 iunie a.c., dascălii din municipiul Vulcan pot participa la seminarii, sesiunile de formare sunt gratuite și deschise pentru până la 800 de profesori din zone defavorizate din întreaga țară.
Acțiunea derulată de Asociația OvidiuRo este axată pe provocările asociate educației timpurii în zonele defavorizate și sunt susținute de traineri cu experiență îndelungată în educație timpurie, atât din țara noastră cât și Statele Unite ale Americii. În plus, toți profesorii și specialiștii în educație care se înscriu să organizeze Ateliere de Vară Șotron în comunități defavorizate — pentru două săptămâni în perioada iulie-august — vor primi un pachet consistent de materiale, inclusiv cărți și rechizite pentru copiii cu care vor lucra. La nivel național, mai mult de o treime dintre școli și grădinițe (36%), majoritatea din zone rurale, se confruntă cu probleme educaționale grave și foarte grave. Potrivit celui mai recent raport de țară în ceea ce privește rata alfabetizării populației, realizat de ELINET , România este pe penultimul loc în UE , cu peste 35% dintre elevii de clasa a IV-a demonstrând probleme serioase la citit.
[slideshow_deploy id=’19661′]