Salvare miraculoasă în masivul Parâng
Un echipaj format din șapte salvatori montani s-a luptat pentru a salva un turist care s-a rătăcit în masivul Parâng, în zona de creastă, sâmbătă noapte, iar când a fost găsit era incoștient și în stare gravă de hipotermie.
Acțiunea a fost derulată de salvamontiștii din Gorj, în masivul Parâng, iar salvatorii au avut de parcurs un traseu de circa trei ore până la victimă. Vremea extrem de rea, cu temperaturi scăzute, viscol și ninsoare, nu dădea șanse prea mari turistului, iar când salvatorii au ajuns la el abia i se simțea pulsul. ”Salvamontiști au ajuns la victimă și au pregătit-o pentru transport cu folii de supraviețuire și încălzitoare și au început deplasarea ei pe targa de salvare efectuând manevrele de resuscitare pe perioada transportului. Șapte salvamontiști au intervenit pentru salvarea victimei aflată la o distanță de circa 3 ore de mers de locul unde putea fi preluată de ambulanță. Echipa de intervenție a fost așteptată de două ambulanțe salvamont și o a treia a SAJ/SMURD cu personal medical specializat”, spun salvatorii. După trei ore de resuscitare, defibrilare, perfuzări și tratament pentru ridicarea temperaturii corpului, realizate direct în ambulanța staționată la peste 2000 de metri, turistul a fost readus la viață și stabilizat iar mai apoi a dus la cel mai apropiat spital din Gorj.
[slideshow_deploy id=’13837′]