Tenorul italian Andrea Bocelli și copilul-minune al pianului, Fabiani Prcsina din Petroșani, vor cânta în duet, în două concerte, la București, în Piața Constituției, și la Cluj-Napoca, pe Cluj Arena, în zilele de joi și duminică, informează organizatorii într-un comunicat transmis la redacție.
„Reamintim faptul că, pe scenă, invitații deja anunțați, nume sonore ale industriei muzicale, precum Andrea Griminelli, Ilaria Della Bidia, Elisa Balbo, Elizabeth Sombart, maestrul neîntrecut al naiului, îndrăgitul Gheorghe Zamfir și copilul-minune al pianului, Fabiani Prcsina, vor fi acompaniați de artiști ai Orchestrei și Corului Operei Naționale București și de cei ai Orchestrei și Corului Operei Naționale din Cluj-Napoca, cu o componentă de peste 70 de instrumentiști și 60 de coriști”, precizează sursa citată.
O nouă surpriză anunțată de către organizatori este un duet pe care tenorul italian îl va susține alături de naistul Gheorghe Zanfir, dar și un moment artistic de dans, o coregrafie special creată pentru cele două evenimente de către Mihai Petre. „Echipa de dansatori va fi formată din Paolo Campigotto și Alina Petre, care au adunat în palmares numeroase premii, fiind multipli campioni ai României la diverse competiții, însă și cu premii importante la campionate de talie internațională”, mai informează comunicatul.
Evenimentele sunt organizate de Quantum Media și susținute de Telekom România.