Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara anunță că sistemul informatic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală este perfect funcțional, în urma lucrărilor de mentenanță din această perioadă. În acest moment este posibilă inclusiv raportarea către bănci.
Aducem la cunoștința contribuabililor că Spațiul Privat Virtual (SPV) este disponibil și pentru persoanele juridice sau entitățile fără personalitate juridică.
Prin SPV contribuabilii au acces la următoarele informații:
- declarații fiscale întocmite de persoana juridică sau altă entitate fără personalitate juridică, potrivit legii;
- cereri adresate de persoana juridică sau altă entitate fără personalitate juridică Ministerului Finanțelor Publice/Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru obținerea unor informații sau documente în legătură cu situația fiscală personală, cum ar fi: cerere de eliberare a certificatului de atestare fiscală, cerere de eliberare a cazierului fiscal, solicitarea unei opinii privind aplicarea legislației fiscale, cereri de audiență, sesizări, petiții, reclamații, solicitări privind informațiile publice și altele asemenea;
- acte administrative fiscale, acte de executare și alte acte emise de Ministerul Finanțelor Publice /Agenția Națională de Administrare Fiscală în executarea legii, cum ar fi: decizii de impunere, notificări, somații și altele asemenea;
- informații referitoare la istoricul acțiunilor;
- informații cu privire la obligațiile de plată;
- informații cu privire la livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național, conform datelor preluate din declarațiile informative 394;
- informații relevante, rezultate ca urmare a analizei de risc, în vederea înștiințării contribuabililor în scopul conformării voluntare;
Persoanele juridice sau alte entități fără personalitate juridică se pot identifica în SPV astfel:
- cu certificatul calificat al persoanei juridice sau al entității fără personalitate juridică;
- cu certificatul calificat deținut de persoana fizică reprezentant legal al persoanei juridice sau al entității fără personalitate juridică;
- cu certificatul calificat deținut de reprezentantul desemnat al persoanei juridice sau al entității fără personalitate juridică;
- cu certificatul calificat deținut de împuternicitul persoanei juridice sau al entității fără personalitate juridică.
Comunicarea prin SPV este gratuită și disponibilă 24 de ore din 24.