La Universitatea din Petroșani, înscrierea e doar la un click distanță

Universitatea din Petroșani intoduce, din acest an, o nouă metodă de înscriere a candidaților pentru admiterea la specializarea din cadrul celor trei facultăți componente.

Astfel, în primă fază, cei care doresc să devină studenți ai apreciatei instituții academice din Valea Jiului, se pot înscrie, simplu și eficient, din fața unui computer. Potrivit rectorului Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, pe situl oficial al Universității a fost instalată o aplicație online, prin intermediul căreia documentele necesare pentru întocmirea dosarului de admitere pot fi introduse în format electronic, urmând ca actele în original să fie depuse ulterior, în momentul validării admiterii.

“Pentru înscrierea la examenul de admitere din acest an, Universitatea din Petroșani pune la dispoziția absolvenților de bacalaureat mai multe modalități de înscriere. Prima modalitate este, evident, înscrierea la Centrul de înscriere principal, care este deschis la Universitatea din Petroșani. Deschidem însă și trei centre teritoriale, la Deva, Târgu Jiu si Horezu. O noutate pentru viitorii noștri studenți este aceea că am implementat și un sistem informatic de înscriere. Astfel, am deschis pe site-ul  universității o aplicație care le permite celor interesați să se înscrie în mod direct, online urmând ca după ce sunt declarați admisi să vină cu actele în original, prin care confirmă opțiunea lor de a deveni studenți ai Universității noastre”, explică prof.univ.dr.ing. Radu Sorin.

Perioada de înscriere pentru concursul de dosare este cuprinsă între 10 și 25 iulie, fapt care permite și studenților care se înscriu la alte universități în care există o selecție preliminară sau probe practice pe care nu le-au promovat, să aibă șansa de a se înscrie la Peroșani, în domeniile puse la dispoziție de cele trei facultăți.

În plus, la Universitatea din Petroșani, taxele de școlarizare rămân nemodificate față de anul precedent, fiind de altfel, cele mai mici taxe de școlarizare de la o universitate de stat din România.

[slideshow_deploy id=’27028′]