Domeniul schiabil Parâng intră în reabilitare

Mai multe lucrări vor avea loc în perioada următoare în stațiunea montană Parâng. Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat a inițiat o procedură prin care caută constructori care să efectueze diferite lucrări în zona domeniului schiabil din Parâng.

“Lucrari de nivelare; umpluri; decolmatari – reparatii aparari de mal, taluzuri avariate din domeniul Schiabil Parang . Lucrari de refacere gabioane, montare tuburi de scurgere in vederea dirijarii apelor, nivelare teren”, arată anunțul de achiziție.

Valoarea estimată a lucrărilor se ridică la suma de 29.411,77 lei fara TVA. Stațiunea montană din Parâng a fost afectată de ploile torențiale care au căzut anul trecut. Pârtiile au fost măturate de ape, iar pagubele au fost evaluate la peste 30 de mii de lei. Proiectul de dezvolare al domeniului schiabil din Parâng este realizat în proporţie de 20%.Ar mai fi nevoie de sume impresionante pentru finalizarea proiectelor de devoltare a celor trei staţiuni montane din Valea Jiului.

[slideshow_deploy id=’27028′]



« (Știre anterioară)