Începe BAC-ul ! Luni – proba scrisă la limba română

Prima probă scrisă din cadrul examenului de bacalaureat, la Limba și literatura română, va fi susținută luni, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale.

Pe 28 iunie va avea loc proba obligatorie a profilului, pe 30 iunie — proba la alegere a profilului și specializării. Pe 5 iulie vor fi afișate rezultatele până la ora 16,00 și depuse contestațiile între orele 16,00 — 20,00. Între 6 și 9 iulie vor fi rezolvate contestațiile, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 10 iulie.

Înscrierea candidaților pentru cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat se va face între 11 și 14 iulie. Cei care au promovat examenele de corigențe o pot face pe 27 iulie.

Pe 21 august va fi susținută proba scrisă la Limba și literatura română, pe 22 august — la limba și literatura maternă, iar pe 23 august — proba obligatorie a profilului.

Ultima probă, cea la alegere a profilului și specializării, va avea loc pe 4 august.

Între 25 și 28 august vor fi evaluate competențele lingvistice de comunicare orală în Limba română, pe 28 august — competențele lingvistice de comunicare orală în limba maternă, iar pe 29-30 august — competențele digitale.

În zilele de 30 și 31 august se va face evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.

Rezultatele vor fi afișate pe 1 septembrie, până la ora 16,00, și depunerea contestațiilor se va face în aceea zi, între orele 16,00 — 20,00.

Contestațiile vor fi rezolvate între 2 și 5 septembrie iar rezultatele finale vor fi afișate pe 6 septembrie.

AGERPRES

[slideshow_deploy id=’36590′]