Program modificat la biblioteca din Petrila
Timp de o săptămână, biblioteca orășenească din Petrila va funcționa după un nou program. Astfel, cei care doresc să împrumute o carte sau cei care vor să utilizeze calculatorul o pot face începând cu ora 11:00.
“În săptămâna 26 – 30 iunie 2017, programul bibliotecii este modificat. Veţi putea beneficia de serviciile noastre între orele 11:00 – 15:30. La pupitru, dna arhivar, Marian Camelia. Iar iniţierea în utilizarea calculatorului şi a Internetului, miercuri şi joi, între orele 14:00 – 15:30, cu dra Covaci Ana Maria”, arată reprezentanții Bibliotecii din Petrila.
[slideshow_deploy id=’24093′]
Știri asemănătoare
Deva celebrează Ziua Națională a României cu un spectacol folcloric de excepție
Ziua Națională a României va fi marcată în municipiul Deva printr-un eveniment cultural-artistic deCItește mai departe
”Ziua Salvatorului Miner”, eveniment comemorativ la Exploatarea Culturală Petrila
S-au scurs deja 16 ani de la fatidica zi de 15 noiembrie 2008, în careCItește mai departe
„De la Untold la Hristos”, conferință susținută la Lupeni de Sebastian Olar
În seria numeroaselor evenimente publice care urmează să fie organizate în Valea Jiului în perioadaCItește mai departe
Despre știință și credință, într-un inedit eveniment cultural dedicat prof. Ilarion Verdeș, la Biserica „Sf. Mihail și Gavril” din Vulcan
Biserica ortodoxă „Sf. Mihail și Gavril” din cartierul Coroești al municipiului Vulcan găzduiește joi, 14CItește mai departe
La Jieț-Petrila s-a deschis satul-muzeu al momârlanilor din Valea Jiului
Momentul deschiderii oficiale a Muzeului Satului tradițional momârlănesc de la Jieț-Petrila s-a dovedit a fiCItește mai departe
Începe cea de-a XI-a ediție a concursului de cultură generală pentru liceeni „Citești și câștigi!”
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în parteneriat cuCItește mai departe
„Gaițele” lui Al. Kirițescu urcă pe scena teatrului din Petroșani duminică, 17 noiembrie
Spectacolul de teatru „Gaițele” de Alexandru Kirițescu, o producție a Teatrului de Artă din Deva,CItește mai departe
Concurs național adresat elevilor: Vocea ta e soluția!
Campania națională ”Tăcerea e tot violență. Vocea ta este soluția” inițiată de Poliția Română, prinCItește mai departe
„Vise de toamnă”, serată literară cu lansare de carte, astăzi, la Aztek Caffe
Cafeneaua culturală Aztek Caffe din centrul municipiului Petroșani (lângă sediul vechi al Școlii gimnaziale I.G.CItește mai departe
Examen final cu succes pentru Laboratorul de ecologie și arte de la Petroșani
Proiectul „EcoLab Valea Jiului” derulat de Asociația Urban Lab din Valea Jiului și Asociația MacaiaCItește mai departe
Invitație la concursul foto organizat de Asociația „Pro Parâng” în cinstea Zilei Mondiale a Muntelui
Ziua Muntelui, sărbătorită peste tot în lume la data de 11 decembrie, constituie deja deCItește mai departe
Concert de colinde cu Ștefan Hrușcă, în luna decembrie, la Deva
Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva găzduiește în 18 decembrie 2024, la ora 19:00 un concertCItește mai departe
Mister, magie și suspans de Haloween în curtea Bibliotecii Județene „Ovid Densușianu”
Bucurându-se de sprijnul Consiliului Județean Hunedoara, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a organizatCItește mai departe
4.000 de studenți ai Universității din Petroșani vor învăța în laboratoare dotate la standarde europene
Aproape 1,4 milioane de euro vor fi investiți în dotarea laboratoarelor Universității din Petroșani.CItește mai departe
Petrecere la Haloween la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziuaCItește mai departe
Centenarul Școlii gimnaziale nr. 2 Lupeni cu „fire țesute în pânza unui veac”
Foști și actuali dascăli, foști și actuali elevi dar și o seamă de invitați deCItește mai departe
Ziua Armatei, marcată la Petroșani de rezerviștii militari din Valea Jiului
La data de 25 octombrie 1944 Armata Română a eliberat de sub ocupația horthystă TransilvaniaCItește mai departe
Cărturar și om de spirit, scriitorul Dumitru Hurubă a fost sărbătorit de Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”
Scriitor emblematic al ținuturilor hunedorene, Dumitru Hurubă aniversează în acest final de octombrie (mai exactCItește mai departe
SIMPRO 2024 aduce la Universitatea din Petroșani cercetători din întreaga Europă
Universitatea din Petroșani este, în aceste zile, gazda celei de-a XI-a ediții a tradiționalului SimpozionCItește mai departe
Fascinanta poveste a profesorului vulcănean Ilarion Verdeș, dascălul vizionar care a armonizat știința cu religia
Poate doar vulcănenii aflați acum la vârsta senectuții își mai aduc aminte de distinsulCItește mai departe