Asociere pentru ”Green Line Valea Jiului”

Administrația locală din Petroșani ia în discuție asocierea cu Consiliul Județean Hunedoara pentru realizarea proiectului de anvergură care ar rezolva transportul între cele șase localități ale regiunii. Asocierea cu CJ Hunedoara se va discuta în cadrul ședinței de mâine a aleșilor locali, iar dacă proiectul va primi ”verde”, se face și primul pas pentru transportul ecologic și civilizat. 

Consiliul Judetean Hunedoara vrea să acceseze fonduri europene pentru acest sistem public de transport în comun, unul absolut necesar în Valea Jiului în condițiile în care în acest moment serviciul este asigurat de o societate privată și locuitorii regiunii nu au alte opțiuni. Tot pentru acest proiect s-a mai făcut o asociere între administrațiile din Valea Jiului și CJ Hunedoara și pe programul de finanțare 2007-2013.

[slideshow_deploy id=’19661′]