Olguța Vasilescu: Salariile militarilor cresc cu 15% de la 1 iulie; Punctul de pensie va fi majorat la 1.000 de lei

Ministrul interimar al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat că militarii și personalul contractual din Ministerul Apărării Naționale vor avea o creștere a salariilor cu 15% de la 1 iulie, iar punctul de pensie va fi majorat la 1.000 de lei.

„De la 1 iulie ar trebuie să intre în vigoare legea salarizării personalului bugetar. Așteptăm să vedem ce va decide președintele, pentru că legea este la el, dar eu consider că va intra în vigoare de la 1 iulie. Aș vrea să fac precizarea că noi am început deja pe diverse Ordonanțe de Urgență să mărim salariile bugetarilor chiar de la începutul acestui an și mă refer aici la Sănătate, la Educație, la Administrație, la Cultura, la Apărare. Militarii și personalul contractual din MApN vor avea o creștere cu 15% de la 1 iulie pentru ca Ordonanța a fost deja adoptată”, a spus Vasilescu.

Aceasta a precizat că tot de la 1 iulie va avea loc majorarea punctului de pensie la 1.000 de lei și pensionarii vor lua pensiile mărite după data de 1 iulie.

„De la 1 iulie trebuie să se primească deja bani pentru majorarea punctului de pensie la 1.000 de lei. Vreau să le spun tuturor pensionarilor să nu își facă nicio grijă pentru că această Ordonanță este adoptată înainte de luna martie, adică înainte de adoptarea bugetului României și banii sunt prevăzuți în buget. OUG este adoptată și nu se mai poate întâmpla nimic”, a mai spus ministrul interimar al Muncii.

Întrebată dacă noul Guvern va face schimbări la Legea pensiilor, Olguța Vasilescu a răspuns: „Stați să fie investit noul Guvern”.

„Va trebui să avem un nou program de guvernare aprobat de Parlamentul României pentru că este vorba de un alt Guvern, dar fără îndoială că vor fi respectate punctele cheie cu care noi am candidat în campania electorală”, a spus ministrul interimar al Muncii.

În ceea ce privește promulgarea Legii salarizării bugetarilor de către președintele României, Vasilescu a menționat că nu vede niciun motiv constituțional ca legea să fie retrimisă Parlamentului, dar Parlamentul este pregătit pentru aprobarea legii, iar aceste lucru se poate face și într-o sesiune extraordinară, având în vedere că urmează vacanța parlamentară.

„Președintele nu poate să pună nicio o piedică pentru că, dacă nu dorește să promulge această lege, va trebui să o trimită înapoi la Parlamentului și suntem pregătiți ca să reluăm rapid această lege și să o treacă rapid de această dată, pentru că până acum am ținut-o în dezbateri îndelungate în cadrul comisiilor pentru că am acceptat foarte multe amendamente. Nu văd niciun motiv constituțional ca legea să fie retrimisă Parlamentului. Poate să fie o sesiune extraordinară pentru aprobarea acestei legi, dar și pentru alte obiective. Noi suntem pregătiți”, a explicat Olguța Vasilescu.

Agerpres.ro

[slideshow_deploy id=’20328′]



« (Știre anterioară)
(Următoarea știre) »