Ce care au ales să fie prezenți, joi la prânz, la festivitatea deschiderii oficiale a ediției din acest an a Nedeii Vulcănene au avut ocazia să-i întâlnească pe câțva dintre cei mai apreciați oameni ai comunității locale din această localitate. În cadrul unui eveniment în care au fost premiați tinerii merituoși de la școlile din Vulcan, în care a fost prezentată o carte a fostului primar (prim secretar) Petru Barb, în care se regăsește un capitol important din istoria Vulcanului, carte completată cu un emoționant slidshow de fotografii referitoare la evoluția ultimei jumătăți de secol, realizate de apreciatul artist fotograf Francisc Nemeth, vulcăneneii i-au pututu cunoaște și cei cărora Consiliul local Vulcan le-a acordat în acest an cinstea de a deveni ”Cetățeni de onoare” ai municipiului.
La propunerea primarului municipiului Vulcan, ing. Gheorghe Ile, în ședința de consiliu din 27 iunie au fost aprobate propunerile pentru conferirea titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Vulcan pentru încă 6 personalități distincte ale comunității locale din Vulcan. Este vorba despre: artista Ileana Berchi, muzicianul Fane Abrădoai, preotul Petru Rad, dr.ing. Simion Spiridon, fostul primar Gheorghe Săcăluș, colecționarul și artistul Ioan Pardos (titlu acordat post-mortem).
”În cadrul festivității organziate la Cinematograful Luceafărul, în cinstea acestor personalități ale Vulcanului, ne-am bucurat cu toții de momentul înmânării acestor titluri. Le mulțumesc tuturor pentru contribuția la viața comunității noastre, de-a lungul deceniilor”, a declarat primarul Gheorghe Ile.