Nedeia momârlanilor de pe Slătinioara (Petroșani)

Ultima manifestare din seria tradiționalelor nedei momârlănești din Valea Jiului a fost sărbătorită de ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, în comunitatea momârlanilor de pe Slătinioara Petroșaniului.

Zeci de oameni care locuiesc pe Valea Slătinioarei, dar și oaspeți de onoare printre care s-au numărat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi sau părintele ortodox Gabriel Bulf, au fost prezenți la această frumoasă nedeie.

”Nedeia de la Slătinioara este astăzi mai mult decât o simplă serbare câmpenească a vrednicilor noştri momârlani. Obiceiul nedeii este însă mult mai adânc înrădăcinat în timp, momârlanii de se aici dându-şi întâlnire şi pentru sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Ea a devenit o sărbătoare a comunităţii din Petroşani şi, mai mult decât atât, este un moment în care oamenii de întâlnesc, se bucură că se revăd şi petrec împreună. Le mulţumesc celor care păstrează cu sfinţenie această tradiţie – parte din identitatea comunităţii noastre”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

[slideshow_deploy id=’17636′]