duminică, iulie 2nd, 2017

 

Informare Apa Serv: Cod Portocaliu de ploi

Ca urmare a atenţionărilor meteorologice de Cod Portocaliu de ploi din această seară, la nivelul localităţilor din Valea Jiului s- au convocat  şedinţele Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă. „Echipele Apa Sev Valea Jiului sunt pregătite pentru orice situaţie dacă va fi necesar, astfel la Petroşani sunt deja mobilizate autospeciale specifice pentru astfel de intervenţii. În Cartierul Aeroport se execută lucrări în cazul  eventualelor torente care se pot forma în urma precipitaţiilor abundente. În celelate localităţi din Valea Jiului, la ora actuală echipele Apa Serv Valea Jiului Petroşani sunt mobilizate nonCItește mai departe


Patru tineri au fost surprinși în Petrila în timp ce încercau să fure ditr-o autoutilitară

În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, o patrulă a poliției din orașul Petrila, formată din agent Marian Stancu și câinele Zeus, agent pr. Radu Lupulescu și agent pr. Cătălin Cochină, au surprins în flagrant patru tineri cu vârste între 14 și 21 de ani care încercau să sustragă bunuri dintr-o autoutilitară aflată în parcarea din strada Minei din orașul Petrila. La vederea poliției, tinerii au încercat să fugă, ignorând somațiile polițiștilor. Pentru prinderea tinerilor polițiștii s-au folosit de ajutorul câinelui Zeus, acesta ajungându-i din urmă și, aplicându-le multiple lovituriCItește mai departe


ALERTĂ. COD PORTOCALIU DE PLOI

Valea Jiului se află sub atenționare de vreme rea. Meteorologii au emis cod portocaliu de ploi abundente și inundații. Primarul orașului Petrila, Vasile Jurca face apel la cetățeni să își ia măsuri de precauție.     „În cursul acestei zile ne-au fost transmise AVERTIZĂRI METEOROLOGICE – COD PORTOCALIU de ploi abundente și posibile inundații pentru zona noastră, începând din această seară și până marți. Pe această cale, rog cetățenii orașului Petrila să își ia măsuri de precauție pentru a evita situațiile neplăcute care pot apărea și îi asigur că autoritățileCItește mai departe


Adriana Dăian și Cristian Niță, campionii Apa Serv la tenis de câmp

  Prima ediţie a Cupei Apa Serv la tenis de câmp, organziată de Apa Serv Valea Jiului în colaborare cu Clubul Sportiv Școlar (CSȘ) Petroșani. și-a desemnat astăzi câștigătorii primei ediții. La startul competitiei s-au înscris un numar de 28 de persoane, 18 băieţi şi 10 fete, cu toții angajaţi din cadrul Apa Serv Petroşani, aceştia fiind susţinuţi frenetic de inimoşii suporteri prezenţi în tribune pe toata durata desfăşurării competiţiei, aceştia făcând faţă cu brio temperaturilor foarte ridicate. Chiar dacă pentru mulţi dintre cei prezenţi a fost pentru prima datăCItește mai departe


Apa Prod anunţă pentru duminică, sistări de apă la Brad şi pentru luni la Peşteniţa

LOCALITATEA  Brad Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Brad DATA: 02.07.2017 INTERVAL ORAR: 08:45 – 14:00 STRĂZI AFECTATE: Crisan, Magura Florilor, Florilor si cu presiune scazuta strazile: Zarand, Oituz, Unirii, Livezii, Izvor. MOTIVUL: Avarie retea apa, strada Crisan. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Pestenita DATA: 03.07.2017 INTERVAL ORAR: 08:00-14:00 STRĂZI AFECTATE: loc. Pestenita MOTIVUL: Remediere avarie retea distributie apa rece. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’17636′]


Afaceri necurate cu fier vechi

Zece persoane din Hunedoara, Ilfov și București sunt cercetate de polițiști pentru crearea unui prejudiciu de 1.000.000 de euro, prin evaziune fiscală în domeniul achizițiilor de deșeuri metalice. Dosarul este instrumentat de polițiștii Serviciului Investigarea Criminalității Economice Giurgiu, iar trei hunedoreni sunt bănuiți că, alături de alte șase persoane din Ilfov și unei persoane din București, au constituit un grup infracțional cu scopul de a eluda bugetul statului. Astfel, în cursul anului 2011, o persoană din Hunedoara și una din Vidra ar fi inițiat grupul infracțional la care au aderatCItește mai departe


Circulație modificată pe mai multe străzi din Deva

Circulația rutieră pe cinci străzi din municipiul Deva va fi modificată, măsura fiind luată de edili pentru descongestionarea traficului. Astfel, Direcția Tehnică din cadrul Primăriei Municipiului Deva a primit avizul pentru a putea amplasa semnele de circulație cu sens unic pe cinci străzi din municipiu. Indicatoarele rutiere vor fi montate până la finele lunii iulie. Este vorba de străzi înguste, și anume Strada Viitorului, Aleea Armatei, Strada Izvorului, Strada Scărișoara și artera care leagă Bulevardul 22 Decembrie cu Strada Împăratul Traian. [slideshow_deploy id=’19661′]


Toma Coconea pornește astăzi într-o nouă aventură ”Red Bull X Alps”

Cei mai buni 26 de atleți din lume pornesc astăzi în cel mai dificil concurs de anduranță, care-și propune să testele limitele rezistenței umane, pe un traseu peste Munții Api, de la Salsburg (în Austria) până la Monaco (pe Coasta de Azur a Mării Mediterane). Printre sportivii care se vor alinia la startul ediției a VIII-a a Red Bull X Alps se numără și Toma Coconea, salvamontistul din Petroșani, unul dintre cei mai apreciați sportivi români. Toma Coconea este, de altfel, singurul sportiv care a participat la toate cele 8 curseCItește mai departe


Președintele Iohannis și soția sa, turiști în Retezat

Pasiunea familiei prezidențiale a României pentru turismul montan nu mai este o surpriză pentru nimeni. De o surpriză frumoasă au avut însă parte turiștii care s-au aflat astăzi în Munții Retezat, după ce, în zona lacului Bucura s-au întâlnit chiar cu Carmen și Klaus Iohannis. Președintele României și Prima Doamnă s-au fotografiat cu turiștii, dar au avut o ”ședință foto” și cu salvamontistul lupenean Andrei Mureșan, aflat în misiune la refugiul Bucura. Familia Iohannis a mai fost prezentă în zona montană a județulu nostru, anul trecut, când a fost oaspete alCItește mai departe


Stand de carte al Editurii Trei, din 7 iulie, la Deva

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva pune la dispoziția publicului cititor, în perioada 7 iulie – 7 august 2017, un stand de carte cu vânzare al Grupului Editorial TREI din Bucureşti, care își va prezenta aici ultimele apariții editoriale. Standul va fi organizat în incinta Secției de Artă şi Carte Franceză a Bibliotecii. Editura TREI a fost înfiinţată în anul 1994, la iniţiativa renumitului profesor      Dr. Vasile Dem. Zamfirescu, autorul unor importante lucrări de psihanaliză, un domeniu de mare interes atât pentru specialiști, cât și pentru cititori, care nu s-a bucuratCItește mai departe


Petrila și respectul față de tradițiile momârlanilor și simbolurile națiunii

Acțiunile privind promovarea tradițiilor și portului popular au devenit, de ani buni o constantă a activităților culturale, educative și artistice organizate în orașul Petrila. Asta, desigur, și deschiderii față de aceste repere de valoare ale comunității pe care o arată autoritățile locale, dar mai ales strădaniilor depuse cu maximă pasiune și dăruire în acest scop de familia inimoșilor dascăli petrileni Ana și Iulian Doda. Frumusețea portului popular tradițional al momârlanilor din zona rurală a Petrilei a fost din nou pusă în valoare în cadrul unui eveniment remarcabil, pus în scenă deCItește mai departe


Seniorii Vulcanului sărbătoriți la ”Nunta de aur” de autoritățile locale

Un moment de maximă emoție s-a dovedit și în acest an, în programul ”Nedeii Vulcănene”, ceremonia oficierii ”Nunții de aur” pentru cele 21 de cupluri care, în 2017, aniversează 50 de ani de căsnicie. Astfel, certificatul nunții de aur, emis cu statut special de către autoritățile locale vulcănene a fost înmânat de către primarul Gheorghe Ile următoarelor familii: ELENA și ION ANDRONACHE VIORICA ELENA și GHEORGHE STOICA ELENA și CONSTANTIN IASCU IOANA și VASILE COSTEA CATARINA și ALBERT FARKAȘ VIORICA și CONSTANTIN POPA DORINA și IOAN ȚUGULEA NATALIA și VASILECItește mai departe


Horia Cucerzan, un expozant cuceritor la Galeria de artă ”Ianza” din Petroșani

Fără îndoială, artistul plastic Horia Cucerzan este capabil să cucerească inimile iubitorilor de artă din Valea Jiului chiar și în absența sa. Rațiuni care țin de venerabila sa vârstă de 79 de ani, de multitudinea evenimentelor culturale la care este invitat și, dacă doriți, de buletinul meteorologic, au făcut ca maestrul Horia Cucerzan să fie absent de la vernisajul expoziției personale care l-a avut în centrul atenției iubitorilor de artă din Valea Jiului, la galeria ”Ianza” din Peroșani. Chiar și așa, prin lucrările sale de excepție, ridicate pe simezele galerieiCItește mai departe