Prima ediţie a Cupei Apa Serv la tenis de câmp, organziată de Apa Serv Valea Jiului în colaborare cu Clubul Sportiv Școlar (CSȘ) Petroșani. și-a desemnat astăzi câștigătorii primei ediții.
La startul competitiei s-au înscris un numar de 28 de persoane, 18 băieţi şi 10 fete, cu toții angajaţi din cadrul Apa Serv Petroşani, aceştia fiind susţinuţi frenetic de inimoşii suporteri prezenţi în tribune pe toata durata desfăşurării competiţiei, aceştia făcând faţă cu brio temperaturilor foarte ridicate. Chiar dacă pentru mulţi dintre cei prezenţi a fost pentru prima dată când au ţinut o rachetă de tenis în mână, prin implicarea profesorilor de la Clubul Sportiv Școlar (CSȘ) Petroșani, în frunte cu Medveschi Vasile, Lupşanic Alexandru Sebastian şi Băluş Nicolae Codruţ, care au dat o mână de ajutor celor care au participat la această competiţie, meciurile au decurs în cele mai bune condiții, fiind în același timp, spectaculoase.
Toate partidele s-au disputat pe terenurile de tenis din incinta bazei Clubului Sportiv Școlar (CSȘ) Petroșani și, potrivit specialiștilor în această ramură sportivă, au fost extrem de echilibrate, semifinalele şi finalele fiind de-a dreptul… “dramatice” .
În urma evoluției de pe tere a competitorilor înscriși, clasamentul Cupei Apa Serv editia I arată astfel:
FETE
Locul I – Dăian Adriana
Locul II – Vitan Felicia
Locul III – Benke Roxana
Locul III – Hebel Ecaterina
BĂIEŢI
Locul I – Niţă Cristian
Locul II – Cazan Cristian
Locul III – Olariu Dan
Locul III – Ciocan Horia
Acest eveniment, premieră în cadrul Apa Serv, face parte din cadrul programelor de team building derulate în mod frecvent de către Apa Serv Valea Jiului, pentru a consolida relațiile colegiale între salariați, fiind urmat de alte competiţii printre care amintim : Cupa Apa Serv ediţia II, campionat de badminton şi tenis de masă.