Cartea „Radiografia unei mârşăvii judiciare” – surpriza lui Traian Berbeceanu la un an de la achitarea sa în dosarul ”fabricat”

Fostul şef al BCCO Alba Traian Berbeceanu a „împlinit” un an de la achitarea sa în procesul în care a fost acuzat de favorizarea unor grupări infracţionale. Probele strânse de anchetatorii săi s-au dovedit „fabricate”, iar aceştia au fost condamnaţi. „Radiografia unei mârşăvii judiciare” este titlul unei viitoare cărţi despre care poliţistul anunţă, misterios, că va apărea „în curând”, scrie Adevărul.

La un an de la decizia prin care magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României l-au achitat, Traian Berbeceanu, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, a publicat pe pagina sa de Facebook un fragment din „Radiografia unei mârşăvii judiciare”, un posibil titlu de carte despre care poliţistul lasă să se înţeleagă că publicul va afla mai multe „în curând”.

„Gabi mă înţelegea şi mă sprijinea necondiţionat, cumva îmi asigura acasă atmosferă de care aveam nevoie, pentru ca la serviciu să performez. Îmi accepta „egoismul” generat de dorinţa de a fi cel mai bun, nu riposta împotriva sutelor de ore petrecute în biroul locuinţei lucrandu-mi „temele pentru a doua zi”, nu îmi reproşa misiunile prelungite zile şi nopţi la rând, îmi suporta „toanele” date de câte un eşec de moment. Mi-am dat seama atunci cât de greu i-a fost să fie soţie de poliţist, simţeam în ce situaţie grea se afla, ca soţie a unui poliţist arestat! Femeia pe care o credeam fragilă şi delicată, pe care avusesem impresia că o protejasem până atunci, îmi arăta că era puternică şi tare ca o stâncă, dispusă mai degrabă să mă protejeze decât să se lase ajutată! O urmaream uimit din celula în care fusesem aruncat, era parcă concomitent la Deva, Alba şi Bucureşti, la mitinguri şi în emisiunile televizate, acasă sau la arest, la Parchet şi la Înalta Curte. Era neobosită şi determinată, fermă şi calculată în acelaşi timp. Eram atăt de mândru de ea, de Gabi Berbeceanu pe care parcă abia atunci o descopeream cu adevărat!”, a scris Traian Berbeceanu, în postarea publicată pe pagina sa, cu titlul „Radiografia unei mârşăvii judiciare”.

Deşi în 30 iunie 2017 s-a împlinit un an de la sentinţa prin care fostul şef al BCCO Alba a fost achitat, iar procurorii care l-au trimis în judecată au fost condamnaţi pentru fabricarea probelor false incriminatoare, judecarea apelului declarat în cauză încă nu a început, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Traian Berbeceanu a condus Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia între anii 2005 şi 2013, până la punerea sa sub învinuire. În 2007 a primit distincţia de poliţist al anului în România pentru destructurarea mafiei fierului vechi din Hunedoara, în dosarul denumit „Hidra”. Potrivit rechizitoriului, acestui dosar, circa 40 de hunedoreni, bande de hoţi de fier vechi, patroni ai unor centre de colectare şi angajaţii lor au produs prejudicii de peste 12,5 milioane de lei, prin delapidare, spălare de bani şi evaziune fiscală şi pagube de alte câteva milioane de lei prin furturi de pe platforma siderurgică a Hunedoarei. Gruparea a fost destructurată în vara anului 2006, în urma unor descinderi coordonate de Traian Berbeceanu şi de procurorul şef delegat de la DIICOT – Sibiu, la acea vreme, Laura Codruţa Kövesi, în prezent procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Procesul este judecat şi în prezent la Tribunalul Bistriţa Năsăud.

Sursa: Adevărul.ro

[slideshow_deploy id=’27028′]