O icoană a Sfântului Prooroc Ilie e exponatul lunii la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune vizitatorilor, începând cu data de 1 iulie 2017, o nouă piesă în categoria „Exponatul lunii”, piesă ce poate fi admirată în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia.

Exponatul lunii iulie 2017 face parte din colecţia de artă a MCDR și a intrat în patrimoniul instituției noastre în urma unei donaţii din anii ’80, fiind vorba despre o icoană pictată pe sticlă cu reprezentarea „Sfântului Prooroc Ilie”. Aflată până nu demult într-o stare avansată de degradare această icoană a fost restaurată în anul 2016.

Celebrat pe 20 iulie, Sfântul Ilie este unul din cei mai vechi prooroci din Vechiul Testament și este reprezentat ca divinitate solară şi meteorologică care-şi marchează ziua cu mari nenorociri: incendii, furtuni cu tunete şi fulgere, grindină şi ploi violente. Exponatul de faţă se încadrează în modelul iconografic al ridicării la cer. Compoziţia este dominată de cercul de culoare roşie ce simbolizează calea de foc în care îl observăm pe Sfânt în picioare în carul de foc la care sunt înhămaţi doi cai. Este însoţit de un înger şi de un al doilea personaj care este Sfântul Prooroc Elisei, ucenicul Sfântului Ilie.

În toate legendele Sfântul Ilie marchează miezul vieţii pastorale, dată când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Pe lângă toate celelalte atribute pe care le are, Sfântul Ilie este ocrotitorul aviaţiei şi forţelor aeriene române, ziua de 20 iulie fiind declarată Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene.

[slideshow_deploy id=’27028′]



(Următoarea știre) »