Executivul de la Petrila a programat pentru data de 5 iulie ședința ordinară a Consiliului Local. Pe ordinea de zi a ședinței sunt aduse în atenția consilierilor petrileni un număr de 14 proiecte de hotărâre inițiate de primarul Vasile Jurca, per ansamblu, aceste proiecte au ca obiect noi strategii de dezvoltare locală pe care administrația și le propune pentru a fi realizate în perioada următoare.
Astfel, un proiect foarte important pentru comunitatea de la Petrila este cel vizează sprijinul pregătitor pentru înființarea Grupului de Acțiune Locală (G.A.L) și elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală. Dezvoltarea Locală plasată sub Responsabilitatea Comunității (DLRC) este noul instrument de dezvoltare teritorială propus de Comisia Europeană pentru perioada de programare 2014-2020 în vederea combaterii sărăciei și a excluziunii sociale de la nivel urban, prin stimularea implicării comunităților în dezvoltarea locală, prin formarea unui parteneriat local și implementarea unor Strategii de Dezvoltare Locală (SDL).
POCU 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 miliarde euro. Programul stabilește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, pentru a contribui la reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre ale UE. POCU include 7 Axe Prioritare: Inițiativa locuri de muncă pentru tineri (1); Îmbunătățirea situației tinerilor din categoria NEETs (2); Locuri de muncă pentru toți (3); Incluziunea socială și combaterea sărăciei (4); Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității (DLRC – 5); Educație și competențe (6); Asistenţă Tehnică (7).
Conform ordinii de zi a ședinței ordinare de astăzi, sunt inițiate și supuse spre aprobare proiecte care vizează organigrama serviciului public de salubrizare a orașului Petrila, SC EDIL SAL PREST, reorganizarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU), precum și alte proiecte administrative.
Ședința ordinară a Consiliului Local de la Petrila va începe la ora 14.00 în sala de ședințe de la Casa de Cultură „Ladislau Schmidt” Petrila.
[slideshow_deploy id=’17636′]