Universitatea din Petroșani își deschide două centre de admitere la Deva
În acestă sesiune, Universitatea din Petroșani își deschide două centre de admitere în Deva, iar rectorul instituției spune că oferta este de nerefuzat.
Tinerii care urmează cursurile Universității din Petroșani au același statut cu cei din alte centre universitare din țară, dar și oportunități de nerefuzat. De la burse pentru practică în străinătate și specializări și până la posiblitatea de a ajunge în SUA, pe perioada vacanței. Cel mai important atuu al instituției de învățământ din Petroșani este reprezentat de taxele de școlarizare, care sunt cele mai mici din țară. „Noi dechidem două centre de admitere în Deva, unul la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” și celălalt la Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”. Avem cele mai mici taxe de școlarizare din țară, dar și taxe foarte mici la cazare. Confortul este sporit, pentru că studenții stau câte doi în cameră în regim de garsonieră, cu internet ori televiziune prin cablu. Totodată, foarte mulți dintre studenții de la Petroșani, vara pleacă în străinătate prin programul Work and Travel, inclusiv în SUA. Apoi, anual peste 70 de studenți merg în străinătate prin Erasmus Plus, la practică de trei luni sau studii de șase luni ori un an, totul fiind gratis”, ne-a declarat rectorul Universității din Petroșani, Prof. Dr. Sorin Radu. Startul primei sesiuni de admitere la Universitatea Petroșani este pe data de 10 iulie a.c.
[slideshow_deploy id=’13837′]