Sute de absolvenți au primit note mai mari după contestații

Mai bine de 500 de elevi care au susținut examenul de Bacalaureat au primit note mai mari, în județul Hunedoara, după ce au contestat notele primite. În urma recorectării lucrărilor rezultatele finale s-au îmbunătățit, iar procentul de promovare a ajuns la 71,35%.

În total, au fost depuse 874 de contestații, dintre care 409 la proba de Limba și literatura română, 232 la proba la alegere a profilului, 157 la Matematică și 75 la Istorie. După recorectarea lucrărilor, 538 de note au fost mărite, 290 au scăzut, iar 46 de candidați au rămas cu notele inițiale. La Bacalaureat s-au înscris, în județul Hunedoara, 2.961 de candidați, dintre care 2.817 s-au prezentat la probele de examen și 2.010 au obținut note de promovare.

[slideshow_deploy id=’36590′]