Spectacol pentru copiii din Lupeni

Copiii care provin din familii cu probleme sociale vor putea asista la un spectacol oferit lor. Cenaclul Pas cu Pas din cadrul Asociației Iosif Tellman din Lupeni s-a gândit și la copiii defavorizați și vrea să le ofere acestora posibilitatea de a participa la un spectacol.

“Pe timpul vacanței de vară,cenaclul „Pas cu pas”,pregăteşte un program artistic şi cu copiii Centrului de plasament-Lupeni. Sunt nişte copii minunați,i-am cunoscut astăzi şi sunt foarte bucuroşi că vor urca pe scena frumosului Palat Cultural din Lupeni”, spune Petronela Baldovin, coordonator Cenalcului Pas cu Pas din cadrul Asociației Iosif Tellman.

Primăria și Consiliul Local al municipiului Lupeni vor fi parteneri în cadrul acțiunii.

„În cadrul acestui parteneriat, Consiliului Local și Primăriei municipiului Lupeni le revine sarcina de a pune la dispoziție Sala de Spectacole a Palatului Cultural Minerul Lupeni pe timpul derulării spectacolului și de a aloca suma de 1000 lei necesară pentru organizarea evenimentului și pentru cheltuieli cu sponsorizarea”, mai arată viceprimarul interimar.

Evenimentul va avea loc în data de 28 iulie, iar intrarea se va realiza pe bază de invitații ce vor fi distribuite în data de 27 iulie.

[slideshow_deploy id=’24093′]

 

 



(Următoarea știre) »