REZULTATELE REPARTIZĂRII COMPUTERIZATE au fost publicate, miercuri, pe EDU.RO, portalul Ministerul Educației, astfel elevii au aflat la ce licee au fost admiși.
Potrivit calendarului admiterii la liceu, în data de 12 iulie are loc repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani, până la data începerii cursurilor anului şcolar 2017-2018.
Click AICI pentru a vedea rezultatele repartizării computerizat la nivel național
Pe 13 iulie se vor afişa, în unităţile de învăţământ gimnazial, listele cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi lista cu locurile neocupate în învăţământul liceal de stat din judeţ/municipiul Bucureşti. Atunci, fiecare liceu va afişa lista candidaţilor repartizaţi în instituţia respectivă.
Între 13 şi 17 iulie se va organiza depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi.
În funcţie de notele de la Evaluarea Nationala este stabilită media de admitere la liceu. Astfel, media la Evaluarea Naţională are o pondere de 80%, iar media claselor V-VIII contează în proporţie de 20% în vederea stabilirii notei finale de admiterea la liceu.
Cei care nu au fost admiși la niciun liceu, pot participa la a II-a etapă a repartizării computerizate.
Cea de-a doua etapă a admiterii la licee se va desfășura astfel:
- 24 iulie 2017: Afișarea situației locurilor rămase libere, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă/maternă;
- 4 septembrie 2017: Înscrierea candidaților la liceele care organizează probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă/maternă;
- 4-7 septembrie 2017: Depunerea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizați în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care și-au încheiat situația școlară ulterior etapei anterioare;
- 8 septembrie 2017: Repartizarea acestor absolvenți.
ziarulunirea.ro
[slideshow_deploy id=’24093′]