Primarul Vasile Jurca vrea să deschidă o pepinieră pentru cultura fructelor de pădure la Petrila
În ultimii ani, s-a vorbit destul de mult despre opotunitatea dezvoltării unor afaceri din exploatarea culturilor de fructe de pădure, ca soluție cu un bun potențial de dezvoltare economică locală în regiunea Văii Jiului. Din păcate, investitorii par încă destul de reticenți față de o astfel de afacere și, lucrurile par să bată pasul pe loc, blocate undeva în zona discuțiilor. Primarul orașului Petrila, Vasile Jurca își dorește însă ca o astfel de activitate economică să fie experimentată și la nivelul Văii Jiului, fiind convins că odată ce va exista un punct de pornire în această direcție, mai mulți investitori vor face investiții în deschiderea unor plantații de fructe de pădure.
În acest scop, Vasile Jurca a vizitat astăzi, împreună cu Doinița Maria Bălănesc – director al societății de gospodărie Edil Sal Prest SA Petrila, cu consilierul local Radu Răcolean și cu Lăcrămioara Dariciuc – inspector în cadrul Biroului Agricol de la Primăria Petrila o fermă de culturi a fructelor de pădure din județul Dâmbovița, situată în apropiere de Târgoviște, fermă care dispune și de o pepinieră de zmeurari, murari, coacăze și afine.
”Am făcut această vizită de documentare pentru că intenționăm să deschidem, în cadrul firmei Edil Sal Prest din subordinea Consiliului local Petrila, o astfel de afacere constând în amenajarea unor culturi de fructe de pădure. Avem în acest sens disponibil un teren de 1,5 hectare pe care-l putem pune la dizpoziția Edil-ului care se va ocupa de îngrijrea și exploatarea acestui obiectiv economic. Eu cred că există un bun potențial de dezvoltare a acestui tip de activități și vrem să dăm garanții și altor investitori locali, prin puterea exemplului, că o astfel de afacere poate fi una binevenită și rentabilă în orașul nostru, încurajându-i astfel să ne urmeze în derularea unor astfel de activități economice”, ne-a declarat primarul Vasile Jurca.
Acesta arată că societatea Edil Sal Prest intenționează să distribuie produsele care vor fi cultivate în ferma de fructe de pădure de la Petrila atât prin intermediul supermarketurilor din Petrila și din zona Văii Jiului, dar și ca materie primă pentru fabrica de prelucrare a fructelor de pădure din orașul Petrila care se va deschide în curând, după ce un întreprinzător local deja a achiziționat utilajele necesare.
”Din ceea ce am văzut și din explicațiile pe care le-am primit de la reprezentanții fermei din Dâmbovița, am convingerea că acest nou proiect pe care vrem să-l punem în practică, împreună cu cei de la Edil Sal Prest, nu poate fi decât unul de succes și e aceea pornim cu încredere acest demers, dorindu-ne ca și alți petrileni să ne urmeze exemplul”, mai spune Vasile Jurca.
În plus, derularea unei astfel de activități presupune și înființarea câtorva locuri de muncă sigure, atât permanente, cât și sezoniere, în cadrul societății coordonate de Consiliul local Petrila, acesta fiind un alt avantaj generat de proiectul inițiat de primarul orașului Petrila.
[slideshow_deploy id=’13837′]