Hărțuită de fostul concubin
Un recidivist este cercetat penal după ce a fost acuzat de fosta iubită că a agresat-o și că o hărțuiește.
Cei doi iubăreți au făcut un adevărat circ în fața Poliției Petroșani, după ce au fost ridicați de oamenii legii și duși la audieri. Aceștia provocaseră un adevărat scandal în noaptea de vineri spre sâmbătă, însă circul a continuat și după ce polițiștii i-au condus la secție. ”Este vorba de o stare conflictuală între doi foști concubini, el fiind plecat pe undeva pe la Hațeg, și o tot șicanează pe fosta concubină. Individul a fost în penitenciar și de când a ieșit, fosta concubină nu mai vrea să locuiască cu el. Noi am întocmit dosar penal cu privire la faptele săvârșite de acesta, respectiv violare de domiciliu, lovire, amenințare și distrugere. Facem actele necesare în dosarul penal și așteptăm să vedem ce decide Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani. Nu sunt fapte de natură a pune în mișcare acțiunea pe loc și să luăm măsura arestării preventive”, a declarat șeful Poliției Petroșani, Aurel Buruiană. Anterior scandalului, polițiștii i-au pus în vedere tinerei care susține că este terorizată de recidivist, ca în momentul în care individul se apropie de ea să îi anunțe pentru a putea interveni.
[slideshow_deploy id=’13837′]