Bulevard tranformat în târg auto
Principalul bulevard din Petroşani este plin de maşini scoase la vânzare și ocupă puținele locuri de parcare. Cei care au treabă la instituţiile publice sunt nevoiți să-și lase autoturismele pe unde pot.
O perioadă bună cei care se ocupă cu comerţul de autoturisme şi-au luat maşinile de pe bulevard de teama amenzilor, însă cum apele s-au mai liniştit, au revenit în forţă. Aşa se face că în tot centrul municipiului Petroşani, puținele locuri de parcare sunt ocupate de o mulţime de maşini aduse de samsari din străinătate. Aceştia e câştigă bani buni de pe urma comerţului cu autoturisme second hand, dar nu plătesc nimic la bugetul local. Vidul legislativ încurcă și mai mult lucrurile, odată cu decizia instanței de a-i obliga pe polițiștii locali să-i sancționeze pe loc pe cei care încalcă legea. Unul dintre șefii Poliției Locale Petroșani, Nicolae Stăncioi recunoaște că până la noi modificări, cei care încalcă legea pot fi sancționați doar dacă sunt prinși în flagrant. În plus, în multe cazuri nici poliţiştii de la circulaţie nu pot interveni pentru că administratorul drumului, în speţă Primăria Petroşani, nu a reglementat prin indicatoare staţionarea interzisă sau oprirea interzisă în zona de centru. În aceste condiţii „prinde orbul, scoate-i ochii”, explică unul dintre oamenii legii, care mai precizează că dacă ar amenda proprietarul unui autoturism staţionat într-un loc în care acest lucru nu este reglementat, ar comite un abuz în serviciu.
[slideshow_deploy id=’19661′]