Cere liberarea condiționată
Unul dintre tâlharii de la EM Livezeni luptă pe toate fronturile pentru a scăpa de pușcărie. Individul a primit cinci ani de închisoare la care i s-a adăugat și un rest de pedeapsă.
Adalbert Feher, unul cei trei inculpați în dosarul jafului de pe platforma minieră, a fost condamnat de judecătorii petroșăneni la o pedeapsa de 5 ani închisoare. Cum era liberat condiționat, i-au fost adăugate la sentință și zilele pentru care a fost iertat. În final, bărbatul a primit aproape 6 ani și patru luni pentru că l-a imobilizat pe un paznic astfel încât să poată fura cărbune. Individul s-a considerat pedepsit pe nedrept și a făcut nenumărate intervenții în instanțe pentru a scăpa de temniță. De la constestație și întreruperea pedepsei până la revizuirea procesului, Feher a marcat tot ce-i permite sistemul juridic însă fără succes. Prin urmare, individul a apelat la ultima soluție, respectiv liberarea condiționată. A avut deja mai multe cereri, toate respinse ca indamisibile de instanțele din Deva ori Severin, acolo unde se află închis. Ultima încercare a făcut-o la Tribunalul Hunedoara iar magistrații vor lua în discuție cererea peste aproximativ două săptămâni.
[slideshow_deploy id=’13835′]