Cum poți fi admis la Universitatea din Petroșani ?
Universitatea din Petroșani organizează în aceste zile o nouă sesiune de admitere pentru cei care doresc să devină studenți ai prestigioasei universități tehnice din Valea Jiului.
Cum poți fi admis la Universitatea din Petroșani ?
La studiile de licenţă, admiterea candidaţilor se face prin concurs de admitere, organizat pe bază de dosar, prin evaluarea rezultatelor obţinute în studiile precedente absolvite.
Admiterea pentru toate formele de învăţământ ale ciclului universitar de licenţă se realizează prin concurs. Media de admitere este calculată ca medie ponderată între media generală a examenului de bacalaureat (cu ponderea de 60%) si nota obţinută la examenul de bacalaureat la o disciplina din cadrul examenului de bacalaureat (cu ponderea de 40%), calculată cu două zecimale, fără rotunjire. În plus, la calculul mediei generale de admitere la studii universitare de licență pot fi luate în considerare media de la bacalaureat și/sau notele de la probele de bacalaureat, conform specificului fiecărui domeniu de studii.
La domeniile de studii: Ingineria mediului; Inginerie civilă; Inginerie industrială; Inginerie şi management; Mine, petrol şi gaze; Calculatoare şi tehnologia informaţiei; Ingineria sistemelor; Ingineria transporturilor; Inginerie electrică; Inginerie energetică; Inginerie industrială; Inginerie mecanică; Matematică, disciplina din cadrul examenului de bacalaureat a cărei notă este luată în considerare la calculul mediei de admitere este Matematica. În cazul în care candidatul respectiv nu a susţinut probă scrisă la disciplina Matematică, se va lua în considerare nota obţinută la a treia probă scrisă – proba E)d) în conformitate cu Anexa 2 în vigoare la Ordinul MECTS nr. 4799/31.08.2010 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat.
Pentru domeniile de studii: Management; Finanţe; Contabilitate; Ştiinţe administrative şi Administrarea afacerilor se va lua în considerare nota la a treia probă scrisă [proba E)d)ii)]. În cazul în care candidatul nu a susţinut probă scrisă la disciplinele menţionate, se va lua în considerare nota la a doua probă scrisă, obţinută la disciplina Matematică ([proba E)c)i)]sau Istorie ([proba E)c)ii)] în această ordine de prioritate.
Pentru domeniile de studii: Sociologie şi Asistenţă Socială se va lua în considerare nota la a treia probă scrisă [proba E)d)ii)]. În cazul în care candidatul nu a susţinut probă scrisă la disciplinele menţionate, se va lua în considerare nota la a doua probă scrisă, obţinută la disciplina Istorie ([proba E)c)ii)] sau Matematică ([proba E)c)i)], în această ordine de prioritate.
În cazul apariţiei unor situaţii excepţionale (anterioare prevederilor din Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat – 2011 aprobată prin Ordinul MECTS nr. 4799/2010 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat 2011, cu modificările ulterioare, în prezent în vigoare), Comisia de Admitere de la nivelul Universităţii, îşi rezervă dreptul de a hotărî care vor fi probele examenului de bacalaureat ale căror note vor fi luate în considerare.
Media generală de admitere la studiile universitare de masterat se compune din media ponderată formată din media obținută de candidatul respectiv la examenul de licență în proporţie de 75% şi media la examenul de verificare a cunoştiinţelor teoretice, tip probă orală-interviu, în proporţie de 25%.
În Universitatea din Petroşani, se constituie comisii de admitere la nivelul celor trei Facultăţi; acestora le revine întreaga responsabilitate privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere. La nivelul Universităţii, se alcătuiește o comisie care va coordona, controla şi rezolva toate problemele legate de admitere.
Pentru ciclul de studii universitare de licență şi masterat, admiterea se organizează în două sesiuni, în condiţii identice înainte de începerea anului universitar: iulie 2017 şi septembrie 2017.
[slideshow_deploy id=’20328′]