Hunedoreni de succes premiați de admistrația locală
Aula Facultății de Inginerie din Hunedoara a găzduit, joi, 20 iulie 2017, un eveniment deosebit – Gala de Excelență „Hunedoreni de Succes”, în cadrul căreia au fost premiați 17 hunedoreni merituoși: învățători și profesori, medic, polițist, pompier, precum și singurul elev care a luat nota 10 la evaluarea națională de la finalul clasei a VIII-a.
Tot aici au fost premiați (cu diplome și sume de bani) elevii și sportivii care, în decursul anului, au obținut rezultate deosebite la competițiile la care au participat. În rândul acestora se numără 85 de elevi și sportivi, precum și 20 de profesori și antrenori sportivi. Aceștia au obținut rezultate bune și foarte bune la concursuri școlare și competiții sportive.
Pentru premierea hunedorenilor de succe, Consiliul local al municipiului Hunedoara a alocat suma de 46.000 de lei.
Cei prezenți la gală au avut ocazia să asculte și recitalul cameral al trio-ului „Cuore” și un program al Fanfarei Tinerilor Hunedoreni.
[slideshow_deploy id=’24093′]