Îndemnul lui Butulescu pentru Avram Iancu
După aproape 1000 de kilometri parcurși înot în apele reci ale Dunării superioare, o treime din traseul total pe care și l-a propus, petroșeneanul Avram Iancu a ajuns la porțile Vienei, grandioasa Capitală a vechiului Imperiu Austro-Ungar.
Așa cum foarte bine remarca, într-o postare pe facebook, scriitorul Valeriu Butulescu, în urmă cu mai bine de un veac și jumătate, la mijlocul secolului XIX, un mare voinic al neamului, Avram Iancu, pornind de la Brad mergea la Viena, să-i amintească Împăratului că pe lumea aceasta există şi români. ”În iulie 2017 un alt Avram Iancu, printr-un efort de asemenea eroic, intră triumfal în Viena, înotând voiniceşte pe Dunăre, de la izvoarele ei nemţeşti”, spune Valeriu Butulescu.
Remarcabilul om de cultură din Valea Jiului este convins că, în cele din urmă, concitadinul și confratele său Avram Iancu (cel care este Bibliotecar la Petroșani, dar și un pasionat scriitor și autor de… aforisme), va continua să înoate, însoţit de un alai de reporteri străini dar și de sute de români aflați în orașele de pe parcursul Dunării. ”Avram va continua să înoaate, urmând cursul bătrânului fluviu, trecând prin celelalte capitale (Bratislava, Budapesta, Belgrad), intrând apoi în Dunărea românească. Şi nu se va opri decât după Sulina, când va intra în Marea cea Mare. În total, 3000 de kilometri. Va fi primul om din istorie care realizează această performanţă, fără costum de neopren!”, spune Butulescu.
Acesta arată, în același timp că, întâmplător, acest om curajos, ambițios și puternic este un român! ”Asemenea marelui său înaintaş de la Ţebea, acest bibliotecar şi scriitor (autor de aforisme!) vrea să arate Lumii, în felul său, că România există. Paradoxal, excelentul înotător nu a trăit în Deltă, ci la Petroşani, unde avem doar un minuscul şi cochet bazin acoperit. Bun sosit la Viena, eroule! Plantează un gorun acolo, pe malul Dunării Albastre! Austriecii să-şi aducă aminte de trecerea ta. Şi să ne mai lase pădurile în pace! Îţi doresc în continuare o Dunăre însorită! Arată Lumii ce poate un român!” este îndemnul trasmis de Valeriu Butulescu înotătorului Avram Iancu.
[slideshow_deploy id=’27126′]