Asigurarea medicală de călătorie. Cum se încheie și ce servicii acoperă

Concediile petrecute în străinătate ar trebui dublate de asigurări de călătorie, sfătuiesc brokerii din domeniu. Iar unul dintre principalele elemente de luat în calcul la alegerea unei astfel de asigurări nu este preţul, ci compania de asistenţă cu care lucrează societatea de asigurări aleasă.

Spre diferenţă de piaţa asigurărilor obligatorii din România, unde preţul cel mai mici este criteriul pe care clienţii îl urmăresc, în ceea ce priveşte asigurările de călătorie în străinătate contează „pe mâinile cui te laşi“, explică lucrătorii din domeniu. În mod normal, toate informaţiile legate de o asigurare de călătorie ar trebui detaliate de brokeri, dar cantitatea acestor date şi timpul scurt al clienţilor transformă achiziţia unei astfel de asigurări într-o tranzacţie de genul celor din pieţe.

Asigurarea medicală acoperă tratamentul medical de urgenţă, nu şi tratamentele de lungă durată. În cazul în care acestea se impun, compania de asistenţă va cere, de obicei, repatrierea asiguratului. Şi aceste costuri sunt acoperite tot prin poliţa de asigurare.

De obicei, companiile de asistenţă redirecţionează asiguraţii către medicii cu care au încheiate contracte sau trimit medicii lor pentru intervenţii. În 90% din aceste cazuri, cei care au nevoie de asistenţă medicală nu vor trebui să achite nimic. În cazul în care companiile de asistenţă direcţionează asiguraţii către medicii din alte reţele din diferite motive, atunci serviciile medicale trebuie plătite, urmând ca la întoarcerea în ţară sumele respective să fie decontate de către societatea de asigurări. Preţurile asigurărilor de călătorie variază în funcţie de foarte mulţi factori, începând de la vârsta celui care doreşte o asigurare de sănătate şi până la bolile pe care acesta le-a avut, ţara de destinaţie ori suma asigurată.

 antena3.ro

[slideshow_deploy id=’17636′]