miercuri, iulie 26th, 2017

 

Calculator salarii 2017: Socotește singur ce taxe va plăti firma ta, din august, pentru angajații part time

Începând cu veniturile aferente lunii august 2017, întreprinderile vor achita contribuții majorate la pensii (CAS) și sănătate (CASS) pentru acei angajați care câștigă mai puțin decât salariul minim brut pe economie, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 4/2017. Practic, în aceste cazuri, cotele de contribuții se vor calcula prin raportare la 1.450 de lei, indiferent de salariul efectiv încasat de persoanele în cauză. După intrarea în vigoare a acestor noi prevederi, cheltuiala totală a angajatorului, în condițiile păstrării aceluiași salariu brut și a aceluiași volum de muncă prestată, va crește cu aproapeCItește mai departe


RCA 2017, noi schimbări: Apare decontarea directă. Ce alte drepturi şi obligaţii vor avea şoferi

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) va vota astăzi o normă importantă în privința polițelor de răspundere civilă auto (RCA), aceasta reieșind după mai multe discuții cu firmele de asigurare, service-urile auto și transportatori.   Cristian Muntean, președintele Asociației Societăților de Service Auto Independente (ASSAI) spune că norma are două paliere: unul legat de subscriere, adică beneficiile sau costurile pe care un asigurat le are în România, și o alta legată de despăgubiri. Apare decontarea directă ”Cea mai importantă este decontarea directă. Adică dacă eu am asigurare RCA și cinevaCItește mai departe


Salarii dublate pentru conducerea ADEH!

În urma intrării în vigoare a noii legi a salarizării, consilierii județeni din Hunedoara vor supune spre aprobare, în ședința ordinară din iulie, un proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru personalul din cadrul Agentiei de Dezvoltare Economico-Sociala a Judetului Hunedoara. Directorul ADEH ar urma sa castige 7.525 lei, fata de 3.547 lei salariul de baza aferent lunii iunie. Un sef serviciu ADEH ar urma sa castige 6.000 lei,  fata de 2.551 lei, salariul de baza aferent lunii iunie.   [slideshow_deploy id=’20328′]  


ALERTĂ ALIMENTARĂ! ÎNGHEŢATĂ RETRASĂ DIN MAGAZINE

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a publicat un anunţ de rechemare a unui sortiment de îngheţată foarte îndrăgit de copii. Este vorba despre un lot de îngheţată pe băţ tip banană Pirulo Jungly, de 45 de ml, produsă de Froneri Ice Cream Serbia. O parte a produsului ajuns pe piaţa din România este etichetat exclusive în limba greacă. „Froneri Ice Cream România retrage din piaţă produsul Pirulo Jungly 45 ml. Această acţiune este o măsură de precauţie, deoarece produsul nu conţine eticheta în limba română. Produsul conţine următoriiCItește mai departe


Și-a lăsat mașina descuiată și cu cheile în contact  

Doi tineri din municipiul Hunedoara sunt acuzați că au furat un autoturism ce aparține unei femei din comuna Vețel. Femeia și-a lăsat mașina descuiată și cu cheile în contact astfel că minorilor le-a fost foarte ușor să o fure. „Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de o femeie de 32 ani, din comuna Vețel, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras autoturismul ce se afla parcat în fața casei, cu portierele neasigurate și cheia în contact.           În urma unei sesizări, poliţiştii au identificat persoanele care au sustrasCItește mai departe


Percheziții la mafia fierului vechi  

Printre suspecți se află administratorii mai multor societăți comerciale din cinci județe, printre acestea fiind și firme din Hunedoara. Acțiunea este derulată de polițiștii din Mehedinți într-un dosar în care patru persoane sunt bănuite că au prejudiciat bugetul de stat cu aproape 300.000 de lei. „Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți efectuează 4 percheziții domiciliare într-o cauză în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în domeniul colectării deșeurilor feroase. Din cercetări a reieșit că, în perioada 2011-2012, administratorul unei societăți comerciale ar fi înregistrat în evidențeleCItește mai departe


Percheziții într-un dosar cu diplome universitare false

La acțiune participă şi polițişti din Hunedoara, iar ancheta este derulată de Direcția de Investigare a Criminalităţii Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române. Anchetatorii  efectuează peste 100 de percheziții la cadre didactice, studenți și la alte persoane din cadrul unor instituții de învățământ,  care ar fi implicate în promovări fraduloase de examene. Nu mai puțin de 36 de persoane sunt cercetate pentru infracțiuni de corupție, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. „Din anchetă a reieșit că, în cadrul unorCItește mai departe


Băutura îl poate duce direct în puşcărie

Un șofer în vârstă de 34 de ani, din Vulcan, este cercetat penal după ce a tamponat un autoturism care staționa pe o stradă din localitate. În loc să se oprească și să se înțeleagă amiabil cu șoferul mașinii lovite, tânărul vinovat a fugit de la locul accidentului. Avea și un motiv întemeiat după cum au stabilit polițiștii. ”În urma cercetărilor, poliţiştii au identificat conducătorul autoturismului respectiv şi au constatat că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, deoarece în urma testării acestuia cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o concentraţieCItește mai departe


Edilii din  Uricani lucrează fără întrerupere pentru a reface stricăciunile produse de furtună

Drumuri rupte, gospodării inundate și familii izolate, acesta este bilanțul furtunii care s-a abătut peste vestul Văii Jiului în noaptea de luni spre marți. Cea mai afectată zonă de vântul puternic și viituri este cuprinsă între Valea de Brazi și Câmpu lui Neag, iar autoritățile locale au făcut o evaluare primară a pagubelor și intervin cu forțe proprii pentru a repara ce s-a stricat în timpul furtunii. Mai multe familii au rămas parțial izolate din cauză că viiturile au rupt drumul de acces în cătunul Valea Paroșenilor. Potrivit primarului localitățiiCItește mai departe


Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile  pentru miercuri, 26.07.2017 în municipiul Vulcan

Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile  pentru miercuri, 26.07.2017 în municipiul: Vulcan – între orele 9:00 – 14:00. Zona afectată: parțial str. Decebal, E.M. Paroșeni, parțial str. Morii, str. Caraiman, str. Zorilor. Motivul restricţiei: executare branșament alimentare cu apă str. Decebal nr.29. Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă multumeşte pentru întelegere.   Birou Presă  Apa Serv Valea Jiului Petroşani [slideshow_deploy id=’20328′]


Apa Prod anunță pentru miercuri, 26.07.2017, sistări de apă la Hunedoara, Sântuhalm, Deva și Brad

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: HUNEDOARA DATA: 26-07-2017. INTERVAL ORAR: 08:00-15:00 STRĂZI AFECTATE: Popa Sapca, Aurel Vlaicu (din intersectia cu Piața Libertății pana la intersecția cu Str. Decebal ). MOTIVUL: Eliminare avarie conducta de apă de pe str. Popa Sapcă Nr 36. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Sântuhalm DATA: 26.07.2017 INTERVAL ORAR: 10:00 – 12:00 MOTIVUL: inlocuire robinet S.C. Fares S.A.. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creatCItește mai departe