RCA 2017, noi schimbări: Apare decontarea directă. Ce alte drepturi şi obligaţii vor avea şoferi

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) va vota astăzi o normă importantă în privința polițelor de răspundere civilă auto (RCA), aceasta reieșind după mai multe discuții cu firmele de asigurare, service-urile auto și transportatori.

 

Cristian Muntean, președintele Asociației Societăților de Service Auto Independente (ASSAI) spune că norma are două paliere: unul legat de subscriere, adică beneficiile sau costurile pe care un asigurat le are în România, și o alta legată de despăgubiri.

Apare decontarea directă

”Cea mai importantă este decontarea directă. Adică dacă eu am asigurare RCA și cineva imi lovește mașina, eu pot să îmi repar autoturismul pe asigurarea mea, iar asigurătorul se va îndrepta asupra firmei de asigurări a celui vinovat. Este un sistem opțional și se plătește separat. Adică se plătește o taxă suplimentară la momentul semnării poliței, o dată pe an”, a afirmat Muntean pentru Libertatea.

Aceste tarife suplimentare sunt astfel: 170 de lei pentru autoturisme, pentru motociclete este de 50 de lei, autoutilitare – 240 de lei, camioane – 920 de lei, autocare – 340 de lei, autobuze urbane – 660 de lei, remorci – 50 de lei, tramvaie și troleibuze – 550 de lei.

Astfel, cine nu dorește să își bată capul cu asigurarea celuilalt, poate plăti anual acest serviciu suplimentar și își poate repara mașina pe propria asigurare.

”Din punctul meu de vedere, pentru persoane fizice este un preț cam mare. Având în vedere că tariful mediu este de circa 600-650 de lei în România, asta înseamnă cam 25-28%. În alte state este de 10%. Nu cred că vor apela prea mulți cetățeni la el”, spune Muntean.

Reduceri pentru șoferii cuminți, scumpiri pentru cei problematici

Al doilea lucru important în această normă este legat de sistemul bonus-malus. Adică cei care au un comportament bun în trafic și nu au accidente primesc un bonus pentru disciplină. Muntean spune că bonusul maxim poate ajunge la 50% din tariful de referință. De asemenea, el mai spune că 95% dintre șoferii români se încadrează în această categorie.
Însă cei indisciplinați vor plăti mai mult.

Apare conceptul de „asigurat cu risc ridicat”

Norma mai introduce și conceptul de ”asigurat cu risc ridicat”. Potrivit definiției, acesta reprezintă persoana care pe baza încadrării în clasele de risc pentru care cel puțin trei asigurători RCA ofertează un tarif de „N” ori mai mare decât tariful de referință.

”Asigurații cu risc ridicat sunt cei care produc accidente dese și cu daune ridicate. Aici intră de regulă transportatorii. Dacă un transportator are de obicei un tarif de 10.000 de lei și apoi primește oferte de peste 40.000 de lei, el intră la categoria asigurat cu risc ridicat. Acesta are dreptul să se adreseze Biroului Asigurătorilor Auto din România (BAAR), iar acesta are obligația de a căuta pentru el o asigurare mai ieftină. Acestea sunt semnificativ mai ieftine decât prețul de pe piață, fiind subvenționat de către firmele de asigurare”, mai spune Muntean.

Păgubitul poate repara mașina la orice service

O altă modificare importantă o constituie faptul că păgubitul are dreptul să se adreseze oricărui service, mai spune Muntean. ”Înainte era un anumit monopol al firmelor de asigurări, căci service-urile cu care lucrau erau obligate să aducă piesele cele mai ieftine și în final tot păgubitul era afectat”, spune el.

Mai multe pe Libertatea

 

[slideshow_deploy id=’20328′]