Moarte cumplita la Saulesti!

În data de 28.07.2017, în jurul orei 11:00, poliţiştii din cadrul Serviciului Judeţean Transporturi Hunedoara au fost sesizaţi despre faptul că pe pista pentru planare din cadrul Aeroclubului Teritorial Deva (Săulești) a avut loc un accident.

Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că un tânăr de 17 ani, din municipiul Hunedoara, a decedat după ce a fost strivit de un tractor, care avea rolul de recuperare a cablului de tractare a planoarelor.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neluare a măsurilor legale de securitate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate în munca, urmând a se stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva.

 

[slideshow_deploy id=’19661′]