Mai puține infracțiuni pe timp de vară

Fac ravagii în fondul cinegetic, încurcă vânătoarea și lasă animalele aproape fără hrană, însă există și o parte bună a lucrurilor. Mulți dintre culegătorii de fructe de pădure nu mai comit fărădelegi.

Poliţiştii din Valea Jiului au avut mai puţine cauze penale în această vară pentru că hoţii sau cei predispuşi la infracţiuni au găsit o altă sursă de venit.

Afinele s-au făcut din abundenţă la fel şi ciupercile ori alte fructe de pădure, astfel că şi numărul infracțiunilor a scăzut pe perioada verii. Poliţiştii din Valea Jiului admit că au avut mai puţine infracţiuni decât în restul anului şi datorită acestui fapt. „Când se va termina cu afinele şi fructele de pădure în general, vom avea iarăşi mult de lucru. Cel puţin ne aşteptăm la o creştere a numărului de găinării. Vara aceasta a fost foarte bine, rar s-a mai furat câte ceva însemnat. Toţi cei fără ocupaţie şi cu experienţă în furturi mărunte s-au dus la afine, ciuperci, zmeură etc. Au făcut bani frumoşi şi nici nu au avut grija că vor ajunge în puşcărie”, admite unul dintre poliţişti. Situația este asemănătoare de la estul și până la vestul Văii Jiului. Până şi furturile de cărbune din vagoanele CFR au scăzut considerabil pe perioada verii. De menționat ar fi că huila se vinde la prețuri considerabile chiar și acum, pe timp de vară, dar riscurile de a înfunda pușcăria sunt ridicate. Acesta este și motivul pentru care cărbunarii au ales să-și câștige pâinea de pe urma a ceea ce oferă pădurea.

[slideshow_deploy id=’13837′]