Un arheolog va supraveghea lucrările de la Muzeul Mineritului
Un arheolog va superviza lucrările de modernizare care vor avea loc la Muzeul Mineritului din Petroșani. Clădirea este catalogată ca fiind monument istoric, astfel este nevoie de un arheolog.
“Proiectul prevede regândirea amenajării muzeale și punerea în valoare a obiectelor de știință și tehnică existente, atât în interiorul clădirii, cât și și în spațiul exterior aferent acesteia. Clădirea va beneficia și de utilitățile necesare: instalații electrice, sanitare, termice, precum și de condițiile de climatizare, siguranță la foc, antiefracție, supraveghere video. Clădirea care face subiectul prezentului proiect este înscrisă în „Lista monumentelor istorice din România” (LMI 2015) la poziția 394, cod HD-II-m-B-03409, sub denumirea „Primul sediu al S.A.R. Petroșani, azi Muzeul Mineritului”, fiind datată din 1920”, arată anunțul postat pe site-ul Primăriei Petroșani.
Muzeul Mineritului din Petroșani va fi modernizat în baza unui contract cu finanțare europeană. Clădirea monument istoric, va fi ameanajată sub supravegherea unui arheolog. Municipiul Petroșani a obținut finanțare prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Prioritatea de Investiții 5.1. Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural pentru proiectul „Reabilitarea clădirii Muzeului Mineritului și amenajare muzeistică”. Scopul implementării acestui proiect este de a proteja și promova patrimoniul cultural al zonei prin reabilitarea și amenajarea muzeistică a obiectivului de patrimoniu Muzeul Mineritului din Municipiul Petroșani, crescând astfel atractivitatea acestuia, calitatea serviciilor și informațiilor oferite.
[slideshow_deploy id=’17636′]