O nouă probă pentru viitorii şoferi la examenul pentru PERMISUL auto: Curs de prim ajutor în trafic – PROIECT
Se complică examenul pentru PERMISUL auto. Acesta urmează să includă încă o probă de evaluare, ce constă în verificarea cunoștințelor medicale. Studenții școlilor auto vor fi obligați să parcurgă un curs de prim ajutor în trafic, la care să susțină și un examen, pentru a obține ulterior permisul de conducere.
Măsura este prevăzută în propunerea legislativă pentru completarea art.23 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi este publicată în Monitorul Oficial.
„În vederea obţinerii permisului de conducere, candidaţii au obligaţia de a efectua, pe parcursul activităţilor de pregătire teoretică şi practică, şi promova un curs de prim ajutor în trafic”, se arată în propunerea aflată acum în dezbatere, potrivit avocatnet.ro.
Proiectul are nevoie de votul parlamentarilor pentru a intra în vigoare. Acesta se află în stadiul de dezbatere în cadrul Senatului.
Prin implementarea acestui proiect, şoferii vor putea asigura rapid şi corect măsurile de prim ajutor. La baza iniţiativei stau date ştiinţifice şi statistici potrivit cărora intervenţia rapidă creşte şansele de supravieţuire, peste 50% din decese au loc în primele minute după accident şi rata mortalităţii în accidentele rutiere din România este în creştere.
În Uniunea Europeană 16 state, printre care se numără Anglia, Germania, Norvegia, Elveţia sau Danemarca, au implementat deja obligativitatea instruirii şi testării măsurilor de prim ajutor pentru toţi cei care doresc să obţină un permis de conducere.
capital.ro
[slideshow_deploy id=’17636′]