Sportivii Toma Coconea și Avram Iancu sunt inițiatori ai unui cros-maraton național la Petroșani
Doi dintre cei mai apreciați cetățeni ai Văii Jiului, sportivii Toma Coconea și Avram Iancu au lansat ideea organizării la Petroșani a unui cros-maraton de nivel național, al cărui scop este acela de a promova potențialul turistic al zonei Parâng și, în general, al municipiului Petroșani și al Văii Jiului.
Ideea a fost îmbrățișată de municipalitatea de la Petroșani, dar și de Asociația Casa Pro Urbis și alte asociații similare care, împreună cu cei doi sportivi și-au asumat misiunea organizării unui astfel de eveniment. În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc luni la Primăria Petroșani, conferință susținută în comun de primarul Tiberiu Iacob Ridzi, președintele Asociației Casa Pro Urbis, Eduard Wersanski și Toma Coconea, au fost prezentate și câteva importante detalii legate de ecest eveniment sportiv care va avea loc în luna septembrie la Petroșani.
“Este vorba de o competiție sportivă pe care o vom organiza în data de 16 septembrie, la Petroșani, cu sprijinul al lui Tomi (Coconea-n.r.) și al lui Avram Iancu. E vorba de acele competiții despre care am vorbit, care să aducă un plus localității noastre. Cu siguranță, anul viitor vom dezvolta mult mai mult din ce am început în acest an. Este o competiție sportivă de cros montan”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Președintele Asociației Casa ProUrbis, Eduard Wersanski, spune că pentru acest concurs au fost pregătite două trasee, cu tot atâtea grade de dificulatet, iar pasionații competițiilor de alergare din întreaga țară, deja se pot înscrie în vederea participării la acest concurs, pe situl dedicat: https://parangtrailrun.forumprourbis.ro/inscriere/
”Petroșani – Parâng Trail Run este un eveniment de alergare montană desfășurat în zona masivului Parâng si este organizat de Primăria Municipiului Petroșani, Asociația Casa Pro Urbis, AS Bike&Run Petroșani, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Petroșani. Sunt invitați să participe sportivi din țară și străinătate atrași de acest tip de competiții. Formatul traseelor este unul inedit, fiind de tip up&down”, a declarat Eduard Wersanski.
La rândul său, sportivul Toma Coconea, unul dintre cei mai buni alergători ai lumii, este încântat de faptul că Petroșaniul, orașul său, va fi gazda unui eveniment de asemenea amploare. “Ideea cu traseele a fost să legăm Petroșaniul de Parâng. Startul va fi la ora 10:00 în fața Primăriei, o să fie o etapă de încălzire până pe centrul civic, la fântâna arteziană, apoi vor continua traseul pe panta de la institut (Universitatea Petroșani-n.r.), Brădet. Crosul se va întoarce de la Cabana Rusu înspre Petroșani. Cei care sunt la maraton vor continua până pe vârful Cârja, dacă timpul ne va permite, dacă nu, va fi până la Curbura Mijei. Este un traseu de 36 de km, cu o diferență foarte mare de nivel, de 1830 de metri”, a spus Toma Coconea.
[slideshow_deploy id=’36590′]