Primăria Municipiului Hunedoara, Muzeul Castelul Corvinilor și Muzeul de Arheologie, Istorie și Etnografie Hunedoara deschid astăzi, de la ora 13:00, expoziția „Ev mediu – Tortură și execuție”.
Vernisajul va avea loc în subsolul Muzeului de Arheologie, Istorie și Etnografie Hunedoara, situat în Curtea Husarilor de la Castelul Corvinilor.
Organizatorii informează că vechea sală de tortură a Castelului Corvinilor a funcţionat până spre sfâşitul secolului XVIII. Expoziţia care i-a luat locul cuprinde în prezent mai multe dintre instrumentele de chinuire, inspirate din Constitutio Criminalis Theresiana, codul penal al împărătesei Maria Tereza. Printre maşinăriile care pot fi văzute în încăperile castelului, regăsite în codul împărătesei Maria Tereza, sunt menghinile pentru strângerea membrelor şi trupului, instrumentele de întindere a corpului până la ruperea acestuia, scaunele de tortură dotate cu ţepi şi piroane, obiecte folosite la sugrumat şi la mutilat.
Tot astăzi, de la ora 16,30, Primăria municipiului Hunedoara, împreună cu Muzeul Castelul Corvinilor, Uniunea Artiștilor Plastici – filiala Hunedoara, Fundația Inter-Art Aiud și Centrul Cultural Liviu Rebreanu Aiud organizează expozițiea internațională INTER-ART, unde expun 38 de artiști din 24 de țări.
La ora 17:00 , tot la Castelul Corvinilor va avea loc Expoziția de artă OZLEM KALKAN ERENUS –Turcia, iar de la ora 17:30 veți putea urmări recitalul de muzică: ALI & BUSE ERENUS –Turcia.
Aceste evenimente sunt organizate în cadrul TABEREI INTERNAŢIONALE DE ARTĂ PLASTICĂ „INTER-ART” AIUD, ediţia a XXII-a.