Lecție de patriotism și onoare la Memorialul Eroilor din Pasul Vîlcan

O frumoasă inițiativă a primarului municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, aceea de a face recurs la istorie pentru a readuce în atenția oamenilor faptele de vitejie săvârșite acum un secol de oamenii Văii Jiului și de Armata Română, în luptele grele care s-au dat pe frontul Primului Război Mondial, deschis pentru România în august 1916 chiar pe crestele Vîlcanului, în trecătoarea alpină care separa dureros România de Imperiul Austro-Ungar, s-a reeditat și în acest an, după succesul reputat anul trecut, când în Pasul Vîlcan a fost omagiat Centenarul intrării României în Marele Război al Reîntregirii.

 ”Împlinirea unui secol de la luptele Primului Război Mondial, lupte care au fost purtate cu greu și în tranșeele din Pasul Vîlcan, ne obligă pe noi toți să nu uităm nici măcar o clipă de toți cei care au pierit aici și să le cinstim memoria, mulțumindu-le pentru că au permis românilor din jurul arcului carpatic să împlinească un ideal, acela de Unire, făurită la 1 Decembrie 1918”, spune Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.

Și până acum, în conștiința vulcănenilor, jertfa ostașilor români în Marele Război era prezentă prin activtățile derulate, în mod constant de autoritățile publice locale, fie la monumentul Ostașului Necunoscut din parcul de la Școala nr. 1, fie la Cimitirul Eroilor de la Coroești sau la Osuarul de la Sohodol.

Ridicarea complexului memorial din Pasul Vîlcan, în august 2016, la exact 100 de ani de la debutul luptelor date de Armata Română pentru eliberarea Transilvaniei, a generat nu doar un nou moment de aducere aminte a acestor evenimente istorice, ci și un adevărat pelerinaj al vulcănenilor în inima munților, la vechea linie de front devenită astăzi un reper pe harta turistică a orașului și a întregii Văi a Jiului.

Iar interesul pentru acest eveniment a fost la același nivel ridicat și în acest an.

Istoria ultimului secol și unul dintre cele mai crunte episoade de luptă date pe crestele Vîlcanului, în pasul de trecere spre Gorj, pe străvechiul ”drum al romanilor”, devenit apoi ”al lui Mihai Viteazu” și, mai apoi, ”al poștalioanelor”, au adus Pasul Vîlcan în atenția a mii de oameni care vin acum aici nu doar pentru a admira peisajul de vis din golurile alpine, ci și mărturiile unui important crâmpei din istoria Neamului Românesc.

Ridicat anul trecut, la cota 1612 metri, în Pasul Vîlcan, chiar pe ”granița” județelor Hunedoara și Gorj, complexul memorial dedicat Eroilor din Primul Război Mondial, avându-i în stânga și în dreapta impunătoarei Sfinte Cruci
busturile generalilor Ion Culcer și Dumitru Cocorăscu a fost completat, în întâmpinarea evenimentului din 19 august 2017, cu busturile locotenentului locotenentului Gheorghe Tătărăscu și al Majestății Sale Ferdinand I Întregitorul, Regele românilor în perioada Marelui Război. În plus, pe fosta linie de front, pentru aducere aminte generațiilor de astăzi și, mai ales, celor viitoare, au fost amenajate câteva tranșee de luptă, au fost aduse tunuri și alte accesorii militare, fiind astfel recreată imaginea luptelor care s-au dat pe acest front în urmă cu 100 de ani. ”Încercați doar câteva clipe și imaginați-vă cum ar fi fost Vulcanul fără aceste momente de răscruce din istoria acestor meleaguri… fără descoperirea cărbunelui și fără luptele pline de vitejie purtate aici. Evident, fără toate acestea, totul ar fi fost altfel și poate că și noi am fi fost astăzi într-o altă parte a țării sau a Europei”, spune Gheorghe Ile.

Numărul celor care au dorit să participle în acest an la ceremoniile organizate de Primăria municipiului Vulcan la Memorialul Eroilor din Marele Război de la Pasul Vîlcan a fost și mai mare decât cel de anul trecut. Asta poate și pentru că, pe lângă vremea frumoasă, pe lângă facilitățile oferite la transportul cu telegondola, cei care și-au dorit să ia parte la acest eveniment au avut la dispoziție străvechiul drum al romanilor, asfaltat pe toată porțiunea aferentă județului Hunedoara. O promisiune asumată și îndeplinită întocmai de echipa liderului PSD Huneodara, actualul deputat Laurențiu Nistor.

Privit și din această perspectivă, evenimentul de la Pasul Vîlcan a avut, pe lângă latura sa istorică, turisică și cultural, o semnificație în plus. O semnificație observată de mulți dintre cei prezenți care, asemenea directorului general de la Apa Serv, Costel Avram, apreciază că, anul acesta, În Pasul Vîlcan a început și recredibilizarea clasei politice hunedorene. Dincolo de prețuirea unor momente importante din istoria nației noastre, am putut constata că Pasul Vîlcan a devenit de pe acum și un alt important simbol, unul al onoarei, al respectului față de cuvântul dat. Îmi aduc aminte că, anul trecut, pe vremea aceasta, atunci în calitate de președinte al Consiliului județean Hunedoara, Laurențiu Nistor promitea, sub cuvânt de onoare că, în 2017, vom urca la pelerinajul istoric din Pasul Vîlcan pe un drum județean asfaltat pe toată lungimea sa, pe raza județului Hunedoara. Lucru care s-a și întâmplat ! Eu știu de mai multă vreme că Laurențiu Nistor, la fel ca și Gheorghe Ile, Milu Părău și ca mulți alți asemeni lor, sunt oameni de onoare, dar acum s-au convins de acest lucru mulți alții”, spune Costel Avram.

De altfel, noul aspect aș drumului de la Vulcan spre zona de altitudine a Pasului Vîlcan a fost, dincolo de tema istorică și patriotică, principalul aspect relevat în discursurile oficialităților prezente la acest eveniment. Dintre acetsea, de reținut rămâne promisiunea asumată, tot sub cuvânt de onoare, de președintele Consiliului județean Gorj, Cosmin Popescu. Acesta a declarat că, anul viitor, la evenimentul ca maca în Pasul Vîlcan, Centenarul Reîntregirii României Mari, atât pelerinii din Hunedoara, cât și cei din județul Gorj vor putea urca la Memorialul Eroilor de la Pasul Vîlcan pe un drum asfaltat de la Vulcan până la Tg. Jiu. Astfel, această șosea de belvedere va deveni un nou traseu turistic montan al României, unind în același timp oamenii din Ardeal și Oltenia care vor fi primii benefiicari ai unei investiții publice deosebit de importante.

Revenind la evenimentul de sâmbătă, 19 august, de la Memorialul din Pasul Vîlcan, remarcăm faptul că, pe lângă o serie de personalități ale vieții politice, administrative, economice și sociale din Valea Jiului, dar și pe lângă numărul impresionant de oameni veniți la acest eveniment din Valea Jiului și județul Hunedoara, din Tg. Jiu și județul Gorj, dar și din județele Vâlcea și Sibiu, o prezeță emoționantă a fost, fără îndoială, aceea a urmașilor unora dintre eroii luptelor de acum un secol din Pasul Vâlcan. Astfel, nepoata bravului general Ion Dragalina (împreună cu strănepotul acestuia) și nepotul generalului Ion Culcer s-au numărat printre oaspeții de onoare invitați de organizatori la acest eveniment memorabil. Firesc, discursurile acestora au fost în măsură să genereze emoție și să culeagă binemeritate aplauze din partea celor prezenți.

La fel de multă emoție și aceleași aprecieri și aplauze le-au primit și militarii active ai Garnizoanei Gorj, cadele militare în rezervă și în retragere, polițiștii locali și elevi ai Liceului Militar ”Mihai Viteazu” din Alba Iulia, care prin ceremonialul militar prezentat la Memorialul Eroilor din Pasul Vîlcan au creat o atmosferă aparte acestui eveniment.

Aceleași aprecieri se cuvin și grupului de români constituit din oameni respectabili ai comunității locale din Valea
Jiului (oameni de afaceri, profesori, manageri, ingineri ș.a.m.d.) care au îmbrăcat frumoase straie populare românești și care, purtând cu cinste tricolorul patriei, au fost nu doar o prezență inedită la acest eveniment, ci și adevărați promotori ai istoriei, tradițiilor, folclorului din regiune, tot atâtea valori care pot deveni puncte de reper pentru turismul din Munții Vîlcanului și de pe Valea Jiului.

Așa cum se cuvine unui astfel de eveniment, participanții au avut ocazia ca, la finalul ceremoniilor oficiale, să poată paticipa la o frumoasă serbare câmpenească, municipalitatea din Vulcan asigurând pentru toată lumea mici, virști, apă mineral, dar și un frumos recital folcloric, asigurat de artiști locali precum și de invitatu special al acestui eveniment, solistul de muzică popular Ionuț Langa.

Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile s-a arătat mulțmit de felul în care acest proiect de suflet pe care, împreună cu omul de afaceri Emil Părău, l-au inițiat în urmă cu mai mulți ani, a reușit, la al doilea an de desfășurare, să devină un important punct de reper pe agenda unor oameni importanți ai regiunii, dar mai ales un punct de întâlnire pentru to mai mulți dintre locuitorii județelor Huneodara și Gorj. Gheorghe Ile este convins că ”Memorialul Eroilor” din Pasul Vîlcan va constitui din ce în ce mai mult un punct de atracție pentru Pasul Vîlcan. În acest scop, an de an, autoritățile publice locale vor adăuga noi și noi simboluri acestui complex statuar care trebuie să devină, în opinia primarului Ile, un mausoleu al eroilor. ”Anul acesta, am adus în complexul memorial busturile altor doi eroi ai Primului Război Mondial: locotenentul gorjean Gheorghe Tătărăscu, comandantul Companiei 16, Regimentul 18 Infanterie Gorj, care a luptat în frontul din Pasul Vîlcan, dar și al bravului comandant suprem al Armatei Române, cel care a fost M.S. Regele Ferdinand I Întregitorul României Mari. Anul viitor, alte busturi ale unor bravi reprezentanți ai Armatei se vor adăuga la acest Memorial pe care dorim să-l transformăm într-un mausoleum demn de pelerinajul tuturor celor care cred, simt și trăiesc ca adevărați români”, a mai spus Gheorghe Ile.

Fotografii de Sergiu VINȚAN

 

[slideshow_deploy id=’36591′]