Pentru al doilea an consecutiv, pe 24 august, Ziua Vulcanilor este celebrată în Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București. Evenimentul va avea loc, începând cu ora 10.00, în Parcul Copiilor din orașul Hațeg.
Ediția din acest an îi invită pe participanți la o călătorie prin geoparcuri UNESCO de pe 3 continente, dar și în arii protejate și destinații de ecoturism din România. Ghid de călătorie le va fi Andi Andezit, simpatica mascotă de la Casa Vulcanilor, realizată de voluntarii pentru Geoparc și care a primit numele după andezit, un tip reprezentativ de rocă vulcanică. Andi Andezit a călătorit până acum în 14 geoparcuri din Europa, Asia și America de Nord, iar în România a vizitat deja 5 destinații de ecoturism și Geoparcul Ținutul Buzăului – Geoparc Aspirant UNESCO.Pe parcursul călătoriei sale, Andi Andezit a vizitat locuri unice în țară și în lume datorită importanței lor geologice și naturale, inclusiv vulcani, a participat la evenimente locale și a întâlnit o mulțime de oameni interesanți. Mai mult, Andi Andezit a devenit model pentru Geoparcul UNESCO Tumbler Ridge din Canada.
„Am fost foarte entuziasmați când Andi Andezit a ajuns oficiul poștal din Tumbler Ridge L-am plimbat prin Geoparcul nostru unde a avut parte de multe aventuri și toată lumea a fost încântată să îl cunoască. Inspirați de Andi și de voluntarii din Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului am creat un concurs pentru a-i face un prieten, o mascotă a Geoparcului Tumbler Ridge”, afirmă Sarah Gamble, directorul Geoparcului Tumbler Ridge, Canada.
Fascinat de locurile văzute, Andi Andezit este decis ca până la sfârșitul acestui an să ajungă în toate cele 10 destinații de ecoturism din România și la un total de 40 de geoparcuri UNESCO vizitate. De asemenea, călătoria lui va continua și în anii viitori pentru că și-a propus o țintă ambițioasă: să ajungă în toate geoparcurile UNESCO din întreaga lume.Detaliile privind călătoria lui Andi Andezit și fotografii din locurile vizitate pot fi aflate și urmărite și pe pagina de facebook intitulată chiar Andi Andezit.
Din acest motiv, Ziua Vulcanilor din acest an este un bun prilej de a face o călătorie imaginară, prin țară și prin lume, prin intermediul atelierelor creative, a jocurilor, a fotografiilor și informațiilor interesante. Mai mult, activitățile sunt gândite astfel încât să se adreseze atât celor mici, cât și celor mari. Și pentru că este Ziua Vulcanilor, din peisaj nu vor lipsi vulcanii creativi și erupțiile lor surprinzătoare. Evenimentul are loc pe data de 24 august dintr-un motiv anume. Pe 24 august, în anul 79, a erupt vulcanul Vezuviu. În urma acestei erupții, orașele antice Pompeii și Herculaneum au fost complet distruse, dar stratul gros de lavă a păstrat până în zilele noastre vestigii ce permit reconstituirea unor aspecte privind viața de zi cu zi din antichitate.
Ziua Vulcanilor este parte a proiectului ”Călătoria lui Andi Andezit prin arii protejate și geoparcuri internaționale” derulat de Asociația Drag de Hațeg și Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, în baza unei finanțări din partea Fundației pentru Parteneriat și MOL România. Proiectul își propune să promoveze Geoparcul și Destinația de Ecoturism Țara Hațegului – Retezat în Rețeaua Globalăa Geoparcurilor și în cele 10 destinații de ecoturism din România și totodată să aducă în atențieGeoparcurile UNESCO și destinațiile de ecoturismcelor dornici să își petreacă vacanțele într-un mod inedit, bazat pe descoperire și experiențe unice. Acest proiect este realizat cu sprijinul partenerilor Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara, Asociația Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală, Asociația de Turism Retezat și Asociația de Ecoturism din România.
De altfel, Călătoria lui Andi Andezit, alături de Casa Pietrelor sunt cele două mari proiecte educaționale derulate în Geoparc, pe parcursul acestei veri. Casa Pietrelor este un proiect derulat de Asociația Wild Roots și Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațeguluiși finanțat, de asemenea, de Fundația pentru Parteneriat și MOL România în urma câștigării unui concurs național de proiecte. Proiectul constă în amenajarea unui spațiu menit să le dezvăluie vizitatorilor legăturile existente între lumea nevie (geodiversitatea) și lumea vie (biodiversitatea), iar pe parcursul derulării sale voluntari și vizitatori au posibilitatea de a participa la diverse activități și workshopuri ce îndeamnă la conștientizarea importanței pe care natura o are în viața noastră de zi cu zi. De asemenea, în cadrul celor două proiecte urmează să fie pregătită și o nouă generație de Ambasadori pentru Geoparc, tineri din Țara Hațegului interesați să promoveze zona la nivel local, național și internațional.
Aceste proiecte se alătură celorlalte evenimente culturale, educaționale și sportive desfășurate în Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, în concordanță cu statutul internațional UNESCO al geoparcului administrat de Universitatea din București.