Astăzi, la sediul Confederaţiei Meridian, a avut loc o importantă întâlnire de lucru a reprezentanților organizațiilor sindicale din sectorul miner cu ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. Aceste dezbateri au vizat o serie de probleme cu care se confruntă în prezent pensionarii mineri din Valea Jiului, dar inechitățile apărute între aceștia odată cu prevederile legislative ale HG 291/2017.
La eveniment, alături de președintele Confederației Naționale ”Meridian”, Ion Popescu și liderii Sindcatului Muntele au participat și liderii mai multor organizații ale pensionarilor și pensionarilor mineri din Valea Jiului și din țară. În plus, pentru a transmite un mesaj de solidaritate cu această importantă categorie socială din regiunea Văii Jiului, de dezbatere au fost prezenți și primarii Gheorghe Ile (primarul municipiului Vulcan), Tiberiu Iacob Ridzi (primarul municipiului Petroșani), Lucian Resmeriță (primarul municipiului Lupeni), Vasile Jurca (primarul orașului Petrila) și Dănuț Buhăescu (primarul orașului Uricani).
Potrivit informațiilor prezentate de primarul Tiberiu Iacob Ridzi, au fost aduse în discuţie problemele cu care se confruntă Valea Jiului, în special problema pensionarilor care au ieşit la pensie înainte de 2011 şi a căror recalculare a pensiilor nu a adus plusurile pe care le aşteptau, iar pentru asta se propune iniţierea unui act normativ de abrogare a Hotărârii de Guvern nr. 291 din 2017. ”De asemenea a mai fost adusă în discuţie problema Ordonanţei 36, care asigură venituri de completare persoanelor disponibilizate şi care expirã în decembrie 2018, dar şi promovarea unei ordonanţe de urgenţă care să dea posibilitatea tuturor angajaţilor ce-şi desfăşoară activitatea în minele din Valea Jiului şi care vor rămâne în momentul opririi definitive a activităţii fără loc de muncă şi care nu au nici condiţii de pensionare, să se poată pensiona în cazul în care doresc, dacă au un stagiu minim de cotizare de minim 15 ani”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
La rândul său, primarul orașului Petrila, Vasile Jurca spune că, la solicitarea expresă privind remedierea problemelor apărute în urma aplicării prevederilor din legea grupelor de muncă, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu și-a luat angajamentul de a identifica, în cel mai scurt timp, cadrul legal pentru soluționarea acestei probleme. ”Mă bucur că mesajul nostru a fost recepționat în mod corect de doamna ministru, din partea căreia am obținut promisiunea fermă că va căuta soluția legală, incusiv printr-o nouă lege adoptată în Parlament, pentru a corecta această greșeală. Mai mult, doamna ministru ne-a asigurat că, în 3-4 luni, va fi realizat cadrul legal care să elimine diferențele între minerii pensionați anterior anului 2011 și cei pensionați după acest an. În ceea ce mă privește, am fost, sunt și voi fi un susținător al pensionarilor mineri, care reprezintă o comunitate importantă a orașului Petrila și a Văii Jiului. De aceea, voi urmări în continuare modul în care se rezolvă aceast problemă și nu mă voi lăsa până când oamenilor nu li se va face dreptate”, a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
Informația este confirmată de asemenea de primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu, acestea spune că ”i-am solicitat cu toții doamnei ministru Olguța Vasilescu, să găsească soluțiile legale pentru modificarea legii astfel încât pensionarilor ieșiți la pensie înainte de anul 2011 să li se aplice aceeași formulă de calcul după care li s-a calculat pensia și celor ieșiți din sistem după anul 2011 până în prezent. Astăzi a avut loc o primă întâlnire la nivel înalt entru soluționarea acestei probleme, dar demersurile trebuiesc continuate prin promovarea de urgență în Parlament a unui proiect de lege în favoarea minerilor. Vom susține în continuare, toate aceste demersuri, pentru că pensionarii mineri ai Văii Jiului merită cu toții, după munca grea depusă în adâncul pământului, respectul cvenit din partea statului român.”
[slideshow_deploy id=’19661′]