marți, august 22nd, 2017

 

Simpozion legat de vaccinarea copiilor

Direcția de Sănătate Publică Hunedoara organizează în data de 23 august 2017, la Orăștie, un simpozion cu scopul conștientizării importanței vaccinării în general și, în special, a ROR (antirujeolă, oreion și rubeolă) adresat mamelor care au copii cu vârste cuprinse între 9 luni și 9 ani și provin din familii defavorizate. ”Vaccinarea este una dintre cele mai sigure intervenţii medicale disponibile in acest moment. In unele cazuri pot apărea reacţii adverse uşoare cum ar fi febra sau inrosirea si umflarea uşoară a locului unde s-a făcut vaccinul. Acestea sunt doarCItește mai departe


Competiții de sport și sport extrem la final de august, în Pasul Vîlcan

Stațiunea turistică Pasul Vîlcan va fi, la finalul lunii august, gazda unor întreceri sportive de calibru. Astfel, sâmbătă, 26 august, aici vor avea loc competițiile de alergare montană și de mountain-bike din cadrul ediției a V-a a Concursului ”Castelul din Carpați”. Începând de duminică, 27 august, timp de 4 zile, Pasul Vîlcan găzduiește una din etapele internaționale ale circuitului de longboard, un impresionant sport extrem. Evenimentul, desfășurat pe o perioada de 4 zile, va aduce în stațiunea Pasul Vîlcan participanți din mai multe țări  europene, dar și de pe alte continente. LaCItește mai departe


La Deva s-a deschis Tabăra Națională de Prim Ajutor

Azi dimineață a avut loc deschiderea oficială a TABEREI NAȚIONALE DE PRIM AJUTOR, ediția a II-a, care are loc în perioada 21 – 26 august 2017, la Centrul de Agrement Căprioara. Tabăra este organizată de Direcția Județeana pentru Sport și Tineret Hunedoara în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţul Hunedoara și Crucea Roșie – Filiala Hunedoara, cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică a Județului Hunedoara, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Iancu de Hunedoara” al Județului Hunedoara și Serviciul de Ambulanță al Județului Hunedoara. Tabăra face parte din Programul de tabere naționaleCItește mai departe


Primarul Lucian Resmeriţă a început evacuarea chiriaşilor care ocupă ilegal apartamente din fondul locativ al Primăriei Lupeni

Dezvoltarea municipiului Lupeni se derulează în paralel cu o serie de acțiuni menite să-i disciplinize pe cei care nu înțeleg că vața într-o comunitate, presupune și respectul față de un set de reguli minimale de bnă conviețuire, dar și de respectul față de pevederile legislative, fie ele adoptat în plan local sau național. În acest context, municipalitatea din Lupeni și-a propus să facă odine și în ceea ce privește gestionarea spațiului locativ al Primăriei. Astfel, după ce au fost semnalate situații în care diverse locuințe din spațiul locativ al administrațieiCItește mai departe


VOLUMUL TĂIERILOR ILEGALE ÎN FONDUL FORESTIER DE STAT ÎNREGISTREAZĂ O NOUĂ SCĂDERE

Volumul tăierilor ilegale în fondul forestier de stat, administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, a înregistrat o scădere de 25,75% în primul semestru al anului, comparativ cu perioada similară a anului trecut. În primele șase luni ale acestui an s-au înregistrat 19.450 de metri cubi tăiați ilegal în pădurile de stat administrate de Romsilva, față de 26.193 de metri cubi tăiați ilegal în primul semestru al anului trecut. Valoarea pagubelor provocate de tăierile ilegale și pășunatul abuziv se ridică, în primul semestru, la 4,97 milioane de lei. AngajațiiCItește mai departe


Dacă observați asta pe raft, anunțați imediat angajații! Iată pe ce alimente să nu puneți mâna

E atât de plăcut când fructele și legumele pe care le cumperi sunt proaspete și delicioase! Dar de multe ori distribuitorii nu ne oferă tocmai cele mai bune produse, iar noi ne dăm seama de asta abia acasă, când începem să le consumăm.De aceea e foarte important să cunoaștem criteriile după care putem alege fructele și legumele cele mai coapte, proaspete și sănătoase. Cum să alegi corect legumele și fructele 1. Bananele Coada bananei trebuie să fie întreagă, iar coaja nu trebuie să fie lucioasă și cât mai netedă. BananeleCItește mai departe


Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 23 august, în oraşul Geoagiu

Delgaz Grid va pune în funcţiune miercuri  o staţie de sector  nouă de reglare a presiunii gazelor naturale, aceasta reprezentând o investiţie a companiei de circa 104.000 lei în scopul asigurării parametrilor optimi de presiune a gazelor naturale pentru consumatorii din Geoagiu.  Efectuarea lucrărilor de cuplare a staţiei la sistemul de distribuţie impune sistarea alimentării cu gaze naturale miercuri, 23 august a.c., începând cu ora 8.00  în oraşul Geoagiu,  judeţul Hunedoara.   Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel maiCItește mai departe


Robert Târnăveanu, prezent la Târgul de animale de la Petrila

Robert Târnăveanu, cunoscutul interpret de muzică populară, va “condimenta” manifestările din cadrul Târgului de animale și produse agroindustriale de la Petrila. Toți producătorii și crescătorii de animale sunt așteptați la Petrila, pe platoul din Jieț. Cei prezenți vor putea degusta și o tocană de berbecuț. “3 septembrie 2017 – Petrila. Targ de animale si produse agroindustriale la intrarea in Jiet. Expozitie de ovine, produse pentru fermieri, spectacol si voie buna. Vizitatorii pot degusta traditionala tocana de berbec”, arată o informare a Primăriei orașului Petrila. [slideshow_deploy id=’27126′]      


Ministrul Educației: În 11 septembrie proiectul de lege a manualului școlar intră în dezbatere publică

Proiectul de lege a manualului școlar va intra în dezbatere publică începând din 11 septembrie, a declarat luni seară la TVR ministrul educației, Liviu Pop. „Legea manualului — în 11 septembrie proiectul intră în dezbatere publică. Astăzi nu avem o lege a manualului. (…) Tot ceea ce a funcționat până în momentul de față în zona manualului școlar va fi inclus în această lege. Vom rezolva și probleme pe care nu le-a putut rezolva legislația, adică Legea educației naționale, în cei 26 de ani. Este o lege a manualului școlarCItește mai departe


Universitatea din Petroșani organizează un nou concurs de admitere

Universitatea din Petroșani organizează un nou concurs de admitere pentru locurile rămase disponibile în cadrul diverselor specializări e la cele trei facutăți componente. Concursul se va desfășura în perioada 4-15 Septembrie 2017. Doritorii își vor putea depune dosarele, în această perioadă, la cele trei centre de înscriere, deschise la Petroșani (sediul central al Universității din Petroșani zilnic ntre orele 8-15, sâmbăta și duminica între orele 8-12), Deva ( la sediul Liceului Tehnologic Grigore Moisil Str. Titu Maiorescu, nr. 24 Tel. 0741073229 (Gabriela Alb) Program 10-25 iulie 2017 L-V orele 14-18 S oreleCItește mai departe


Superstiții despre verighetă. De ce nu este bine să fie cumpărată vinerea

Verigheta semnifică uniunea dintre două persoane, dar există câteva superstiții despre acest obiect care nu sunt cunoscute de toată lumea.   De exemplu, de ce se poartă pe al patrulea deget al mâinii stângi sau de ce nu este bine să fie achiziționată în ziua de vineri.  Potrivit secretele.com, încă din antichitate, se crede că de la acel deget pornește vena dragostei, care duce direct la inimă. În tradiția românească există o regulă strictă în ceea ce privește verigheta: odată ce a fost pusă pe deget de preot, nu seCItește mai departe


Lista băncilor despre care premierul a spus că poate „ne cred fraieri”

Premierul Mihai Tudose a anunțat că Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat verificări la două din băncile care activează în România și nu sunt pe profit, pentru a vedea ce se întâmplă acolo. Dacă se ajunge la situația prezentată de premier atunci vom avea parte de fenomenul bank-run, adică o retragere masivă a economiilor din bănci, ceea ce va duce bineînțeles la falimentul băncilor în cauză. Și cum băncile sunt legate între ele vom avea parte de un efect de domino care va afecta întregul sistem economic. PotrivitCItește mai departe


Traian Berbeceanu îi solicită ministrului de Interne o anchetă privind nota DIPI care îl incriminează și amenință cu procese

Comisarul-șef de poliție Traian Berbeceanu îi cere ministrului afacerilor interne, Carmen Dan, să dispună demararea de urgență a verificărilor tuturor aspectelor conținute în nota întocmită de DIPI la data de 14.11.2013 și ulterior prezentarea publică a rezultatelor acestor verificări. Într-o postare pe pagina sa de facebook, Berbeceanu solicită de asemenea să îi fie comunicate numele ofițerilor DIPI care au întocmit respectiva ‘Notă de informații’, deoarece intenționează să declanșeze față de aceștia „demersurile legale pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu”. „În caz contrar voi fi nevoit caCItește mai departe


Vasile Jurca: “Doamna ministru ne-a promis că găsește soluții pentru pesionari”

Vasile Jurca, primarul orașului Petrila, a participat la întâlnirea cu ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. Acesta susține că există deschidere din partea oficialilor ministerului pentru a rezolva inechitățile din sistemul de pensii, care îi afectează pe pensionarii mineri din Valea Jiului. “Am participat împreună cu primarii din Valea Jiului la o întâlnire cu doamna ministru, Lia Olguța Vasilescu, la invitația domnului Ion Popescu de la Confederația Medirian șI Darius Câmpean, președintele Sindicatului Muntele. Pe mine, mă interesează în mod deosebit situația pensionarilor mineri din Valea Jiului care au ieșit laCItește mai departe


Apa Prod anunță pentru astăzi, 22 august, sistări de apă la SIMERIA și GEOAGIU

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Simeria DATA: 22.08.2017 INTERVAL ORAR: 08:00-12:00 STRĂZI AFECTATE:  str.  Atelierului, tronson cuprins intre str.1 Decembrie si str Libertatii . MOTIVUL: Cuplare bransament de apa magazin Penny. Se sisteaza furnizarea apei potabile în localitatea Simeria, pe strada Pr. Nistor Socaciu, tronson intre 1 Decembrie si Saulesti in intervalul orar 10:00 – 15:00.   LOCALITATEA: SIMERIA, STR. PREOT NISTOR SOCACIU; DATA: 22.08.2017 INTERVAL ORAR: 10:00 – 15:00 STRĂZI AFECTATE:str. Preot Nistor Socaciu, case particulare, bl. 1, sc. A, bl. 1, Sc. B, localitatea Saulesti MOTIVUL:  Avarie camin vane ,CItește mai departe


Filmul ”Ecaterina Teodoroiu”, în proiecție gratuită, pe 22 august la cinematograful din Vulcan

Filmul istoric ”Ecaterina Teodoroiu”, capodoperă a cinematografiei românești va fi prezentat publicului din Valea Jiului marți, 22 august 2017, de la ora 18,00 la Cinematograful Luceafărul din municipiul Vulcan, într-o proiecție gratuită oferită cinefililor de Primăria municipiului Vulcan. Filmul, dedicat sublocotenentului Ecaterina Teodoriu, figură eroică a bătăliilor din Primul Război Mondial, și-a încheiat misiunea militară pe front, în timpul luptelor, în urmă cu 100 de ani, a fost realizat în 1978, în regia lui Dinu Cocea, după un scenariu de Mihai Opriș și Vasile Chiriță. În rolurile principale, îi putețiCItește mai departe


Scriitorul Petrișor Ciorobea sărbătorit, la aniversare, de Biblioteca județeană

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 28 august 2017, ora 1700, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle d’Or, un eveniment cultural dedicat scriitorului, publicistului și omului de cultură Petrișor CIOROBEA la a 70-a aniversare a acestuia. Cu acest prilej, Biblioteca Județeană îi va oferi biobibliografia „Petrișor Ciorobea – un om al cărții”. Petrișor Ciorobea s-a născut la 28 august 1947, în comuna Vălişoara, jud. Hunedoara. După absolvirea cursurilor Liceului „Decebal” din Deva, promoţia 1965, a devenit student al Facultăţii de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din ClujCItește mai departe


Suspecți de braconaj ridicați de polițiştii hunedoreni

Nu mai puțin de 12 suspecți au fost ridicați de polițiştii hunedoreni în urma unei acțiuni derulată împreună cu I.P.J. Alba şi I.P.J. Timiş. Anchetatorii au efectuat 9 percheziţii domiciliare, în cadrul unui dosar de cercetare penală ce vizează săvârşirea infracţiunilor de ultraj asupra unui poliţist din cadrul I.P.J. Hunedoara aflat în misiune în data de 2 August 2017, de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și de braconaj. „Percheziţiile au avut loc pe raza localităților Dobra, Bătrâna, Lăpugiu de Jos, Crivina, Făget și Temerești, iar în urma acestora poliţiştii auCItește mai departe


Ce spune Lia Olguța Vasilescu despre problemele pensionarilor?

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a recunoscut faptul că există inechități în ceea ce privește pensiile din rândul minerilor, însă se fac demersuri pentru eliminarea acestor neconformități “Aceste soluții nu sunt la Guvern, sunt la Parlament. Guvernul României nu poate să emită niciun fel de acte normative în timpul vacanței parlamentare, ci doar prin Parlamentul României. Discuția pe Legea Pensiilor va continua. Mă bucur să constat că suntem pe aceeașI lungime de undă. Sunt multe nemulțumiri (minerii din Valea Jiului-n.r.) șI au dreptate pentru că unii care au ieșit laCItește mai departe


Ce se va discuta în ședința de Consiliu Local de la Petroșani?

Consilierii locali de la Petroșani sunt convocați la ședința ordinară din luna august. 9 puncte sunt incluse pe ordinea de zi. Proiect de hotărâre privind rectificare Bugetului Instituțiilor Publice și Activităților Finanțate Integral sau Parțial din Venituri Proprii al municipiului Petroșani Proiect de hotărâre privind aprobarea alocării din bugetul local a sumei de 1.358 lei în vederea participării Consiliului Local al municipiului Petroșani în calitate de coorganizator alături de Asociația de Schi Turism Montan Pro-Parâng Petroșani a celei de-a III-a ediții a Trofeului “Pro Parâng”, în luna septebrie 2017 ProiectCItește mai departe


Cum facem incluziunea socială?

Autoritățile locale de la Vulcan îi invită pe cetățeni la o dezbatere publică privind incluziunea socială. Proiectul ce urmează a fi dezbătut se numește “Acum pentru viitorul Vulcanului – parteneriat local pentru incluziunea socială”. “UAT municipiul Vulcan, în parteneriat cu Interlog Com SRL Brad șI Asociația Institutul Intercultural Timișoara organizează în data de 23 august 2017, ora 12:00, în sala de ședință a Consiliului Local Vulcan o primă întâlnire pentru proiectul menționat. Toți cei interesați din comunitatea noastră sunt invitați să participe la eveniment”, arată Primăria municipiului Vulcan într-o invitațieCItește mai departe


Traşi la răspundere pentru că şi-au chinuit copiii

Cei doi tineri din Lupeni, arestați preventiv pentru că și-au omorât în bătaie unul dintre cei trei copii, vor răspunde și pentru neglijarea minorilor care au scăpat cu viață de furia lor. Cei doi copilași de unul și doi ani se află sub protecția Direcţiei Generale de Protecţie Socială Mureş și au fost introduși ca parte vătămată în procesul aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara. Mama lor, Halasz Lucia Eugenia și concubinul acesteia, Văduva Vijai Silvian au fost trimiși în judecată pentru că și-au bătut fetița de trei ani până aCItește mai departe


Polițiştii sunt pe urmele hoțului mascat

Hoțul ar fi acționat la pont și a reușit să fure câteva sute de lei. Banii erau într-un plic și ar fi trebuit să fie cadoul de nuntă al unui angajat al unității școlare. Spargerea a avut loc luna trecută, ziua în amiaza mare, iar hoțul a sărit un gard din spatele școlii și apoi a forțat un geam termopan. Individul s-a mascat cu o cagulă, semn că știa că unitatea are camere de supraveghere. În plus a purtat mănuși pentru a nu putea fi identificat după amprente, însă toateCItește mai departe